X

Noi acuzaţii jenante pentru conservatorii britanici

Tabloidul Daily Mail a dezvăluit marţi că deputatul conservator britanic Geoffrey Cox a fost angajat, în timpul mandatului, într-un paradis fiscal din Caraibe, semnalează AFP, potrivit agerpres.

Cox a câştigat circa 900.000 de lire sterline (peste un milion de euro) în calitate de consilier al guvernului Insulelor Virgine Britanice. Timp de o lună, el s-a aflat la peste 6000 de kilometri de circumscripţia sa şi a votat în parlamentul de la Londra de la distanţă.

Citeşte şi: Danemarca reintroduce certificatul de vaccinare – Black News

Noul scandal a apărut după ce guvernul conservator condus de premierul Boris Johnson a stârnit deja indignare printr-o tentativă de a modifica regulile parlamentare pentru a evita sancţionarea unui deputat implicat în activităţi de lobby. Johnson a fost criticat şi pentru că nu a participat la dezbaterea pe această temă convocată de urgenţă, luni, în parlament.

Citeşte şi: Persoanele în vârstă, vulnerabile şi dublu-vaccinate au început să moară de Covid din cauza scăderii imunității – Black News

Cox nu a comentat informaţiile din presă. Ministrul justiţiei, Dominic Raab, a dat însă asigurări la postul de radio Times că există reguli stricte privind locurile de muncă suplimentare ale deputaţilor, iar în cazul lui Cox, a fost vorba de o activitate legitimă, deoarece acesta şi-a completat corect declaraţia de interese.

“Crucială este transparenţa legată de orice interese externe şi până la urmă alegătorii sunt cei care vor decide la urne” dacă îi mai acordă încredere deputatului, a susţinut ministrul într-o declaraţie pentru BBC. 

Tags: Boris JohnsoncaraibeDominic RaabGeoffrey CoxInsulele Virgine britanice
Categorii: Diaspora