Noi arestări în Olanda după a patra noapte de proteste violente

Publicat:

Cel puţin 21 de persoane au fost arestate luni noaptea în Olanda, după noi manifestaţii împotriva restricţiilor sanitare, relatează AFP, potrivit agerpres.

În a patra noapte de proteste, grupuri mici de protestatari au provocat dezordini în oraşele Zwolle şi Groningen din nordul ţării şi la Roosendaal, în sud. AFP apreciază însă că amploarea ciocnirilor cu forţele de ordine a fost mult mai mică decât cele care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Haga şi Rotterdam.


Citeşte şi: Eșecul catastrofal al elitei distruge bazele economice ale Occidentului – Black News

Premierul Mark Rutte i-a numit pe cei vinovaţi de tulburările iniţiale din oraşele mari “idioţi”, iar manifestările lor, “violenţă pură”. Guvernul olandez intenţionează să ia măsuri de interzicere a circulaţiei, dacă evoluţia epidemiei de coronavirus nu încetineşte.

La Zwolle, unde autorităţile se temeau de noi violenţe, a fost declarată starea de urgenţă, iar poliţia a anunţat pe Twitter că a efectuat 13 arestări. Conform televiziunii RTL, motivele au fost diferite, de la deţinerea de artificii la nerespectarea ordinelor poliţiei sau lipsa actelor de identitate.

La Roosendal au fost arestaţi opt protestatari, dintre care trei pentru incendiere, informează agenţia de presă ANP.

La Groningen, poliţia a intervenit împotriva unor grupuri de tineri.

În total, după reintroducerea restricţiilor sanitare în 13 noiembrie, în Olanda au fost arestaţi 150 de suspecţi.

Barurile, restaurantele şi magazinele esenţiale, cum ar fi supermarketurile, sunt obligate să închidă la ora 20:00, iar unităţile comerciale neesenţiale – la ora 18:00. Autorităţile au făcut apel la cetăţeni să nu primească mai mult de patru musafiri şi să lucreze în regim de telemuncă. Manifestaţiile publice sunt interzise, iar meciurile de fotbal se joacă fără spectatori în tribune.

Citeşte şi: Un autocar plin cu oameni A LUAT FOC în Bulgaria (VIDEO)! Sunt cel puţin 45 de morţi! – Black News

Guvernul a anunţat şi un proiect de lege prin care vor primi paşaport sanitar doar cei vaccinaţi şi cei care s-au vindecat de COVID-19. În localuri şi în multe spaţii publice se va putea interzice accesul celor nevaccinaţi.

Tensiunile au apărut din 12 noiembrie, imediat după ce au fost anunţate restricţiile.

Vineri seara, la Rotterdam, manifestaţiile au ajuns la amploarea unei revolte, iar poliţia a deschis focul şi a rănit patru oameni. Sâmbătă seara, cinci poliţişti au fost răniţi în timpul ciocnirilor cu protestatarii la Haga, unde mulţimea a aruncat cu pietre, a dat foc unor pneuri şi a lansat artificii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor 

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor Prezentă la ședința de constituire a noului Parlament European, Diana Șoșoacă, îmbrăcată în costum...

Ungaria nu va renunța „la misiunea de pace”, după criticile liderilor europeni

Ungaria nu va renunța „la misiunea de pace”, după criticile liderilor europeni Ministrul maghiar de Externe a declarat, marți, într-un interviu pentru presa rusă, că...

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.