Noi arestări în rândul liderilor opoziţiei din Nicaragua

Publicat:

Poliţia din Nicaragua a arestat duminică patru lideri cunoscuţi ai disidenţei sandiniste, printre care Dora Maria Tellez, una din cele mai critice voci la adresa guvernului preşedintelui Daniel Ortega, informează AFP, potrivit agerpres.  

Dora Maria Tellez şi Ana Margarita Vigil Guardian, ambele lidere ale partidului de opoziţie Uniunii pentru Reînnoire Democratică (Unamos), au fost reţinuţi astăzi, a anunţat poliţia într-un comunicat.


Citește și : Tensiuni la summitul G7 între liderii UE şi Boris Johnson pe tema situaţiei din Irlanda de Nord

Câteva ore mai târziu, poliţia a anunţat arestarea preşedintei Unamos, Suyen Barahona Cuan, şi a vicepreşedintelui partidului, generalul în retragere şi dizidentul sandinist Hugo Torres.

Subsecretarul adjunct principal al Biroului pentru afaceri din emisfera vestică din cadrul Departamentului de Stat, Julie Chung, a calificat pe Twitter aceste noi arestări ca fiind “arbitrare”. Ea a cerut ţărilor membre ale Organizaţiei Statelor Americane (OSA) să trimită “un semnal clar” guvernului Ortega, cu ocazia sesiunii de marţi a organizaţiei regionale, care va fi dedicată crizei din Nicaragua.

Poliţia a precizat că persoanele arestate sunt “cercetate pentru săvârşirea unor acte ce subminează independenţa, suveranitatea şi autodeterminarea, incitând la imixtiune străină în afacerile interne”, printre alte infracţiuni.

În decembrie, Nicaragua a adoptat o lege controversată intitulată “Legea pentru apărarea drepturilor poporului la independenţă, suveranitate şi autodeterminare pentru pace”, care îi pedepseşte cu închisoare pe cei care promovează intervenţia străină în afacerile interne.

Citește și : Maia Sandu a mulţumit României pentru lotul de vaccin ajuns sâmbătă în R. Moldova: Datorită acestei donaţii ţara are vaccinuri

Unamos, cunoscut anterior sub numele de Mişcarea Sandinistă de Renovare (MRS, centru-stânga), este alcătuit din opozanţi ai preşedintelui Ortega, liderul Frontului Sandinist (FSLN, stânga) de guvernământ.

Un total de 12 lideri ai opoziţiei din Nicaragua, printre care patru candidaţi la preşedinţie, au fost arestaţi începând cu 2 iunie, la cererea guvernului Ortega.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Avertizare meteo – SHS a emis cod galben de vânt puternic, valabil pe întreg teritoriul țării

Avertizare meteo - SHS a emis cod galben de vânt puternic, valabil pe întreg teritoriul țării Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben...

Începând de azi , permisele de conducere eliberate în Republica Moldova şi Spania vor fi recunoscute reciproc

Începând de azi , permisele de conducere eliberate în Republica Moldova şi Spania vor fi recunoscute reciproc Începând cu 29 septembrie va intra în vigoare...

Fitch a atribuit Republicii Moldova un rating de țară B+ cu perspectivă stabilă

Fitch a atribuit Republicii Moldova un rating de țară B+ cu perspectivă stabilă Agenția internațională de rating Fitch a atribuit Republicii Moldova un rating de...

Medvedev amenință din nou: ‘Țările mici’ din jurul Rusiei că ar putea fi atacate nuclear

Medvedev amenință din nou: 'Țările mici' din jurul Rusiei că ar putea fi atacate nuclear Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a amenințat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.