X

Noi atacuri cu drone rusești asupra Kievului și sudului Ucrainei

Noi atacuri cu drone rusești asupra Kievului și sudului Ucrainei

Rusia a lansat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică atacuri cu drone asupra Kievului și sudului Ucrainei, rănind cel puțin un civil și avariind o conductă de gaz și clădiri rezidențiale în Mykolaiv, a anunțat armata ucraineană.

Forțele aeriene ucrainene au transmis pe Telegram că sistemele sale de apărare aeriană au distrus 40 din cele 45 de drone de atac Shahed lansate de Rusia în cursul nopții, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

„Alerta aeriană din capitală a durat aproape două ore”, a spus Serhiy Popko, șeful administrației militare din Kiev, pe Telegram, citat de Reuters.

El a adăugat că deasupra Kievului toate dronele au fost doborâte. Potrivit informațiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime și nici distrugeri în capitală sau în apropierea acesteia.

Comandamentul militar din sudul Ucrainei a anunțat pe Telegram că sistemele de apărare aeriană au fost angajate timp de peste cinci ore și au distrus 26 de drone Shahed lansate de Rusia deasupra mai multor regiuni din sud, în principal deasupra regiunii Mykolaiv, în apropiere de Marea Neagră.

Vezi şi: Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina (VIDEO) 

Cel puțin un civil a fost rănit în atacul din sudul Ucrainei, a precizat armata.

Au fost avariate mai multe clădiri rezidențiale și o conductă de gaz din Mykolaiv, a transmis comandamentul militar.

Tags: dronekievrusiaShahed
Externe