Noi dezvăluri privind implicarea lui Trump în dosarul ucrainean

Publicat:

Un diplomat american a declarat vineri, în cadrul unei audieri cu uşile închise în Congres, că a auzit o conversaţie telefonică ce ar putea dovedi implicarea directă a lui Donald Trump în presiunile exercitate asupra Ucrainei pentru ca aceasta să declanşeze o anchetă asupra unuia dintre rivalii săi politici, relatează AFP, citând CNN, potrivit agerpres.

David Holmes, angajat al ambasadei SUA la Kiev, a evocat o conversaţie la care a asistat pe care ambasadorul american pe lângă Uniunea Europeană Gordon Sondland ar fi avut-o cu Donald Trump într-un restaurant din capitala Ucrainei.


Citește și : Roger Stone, un aliat al lui Donald Trump, găsit vinovat pentru şapte capete de acuzare

Această discuţie ar fi avut loc pe 26 iulie, a doua zi după apelul controversat în cadrul căruia Trump i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski să declanşeze o anchetă asupra democratului Joe Biden, bine plasat pentru a-l înfrunta în alegerile prezidenţiale din 2020.

Potrivit unei copii a declaraţiei lui Holmes de vineri, obţinută de CNN, Sondland i-ar fi spus miliardarului republican că îl are pe Zelenski “în buzunar”.

“Deci va face ancheta?” asupra lui Joe Biden, ar fi întrebat atunci Trump, căruia i s-a răspuns că preşedinte ucrainean este gata să facă “tot” ce i s-ar cere.

David Holmes a spus că nu a luat notiţe de la această conversaţie, dar a dat asigurări că îşi aminteşte “cu claritate” că vocea lui Trump era “foarte puternică şi recognoscibilă”.

Citește și : Giuliani, investigat pentru un proiect de gaz natural din Ucraina administrat de doi asociaţi

Mărturia sa ar putea da o lovitură argumentelor republicanilor, potrivit cărora opoziţia democrată nu dispune decât de o probă directă în ancheta vizându-l pe Donald Trump: stenograma convorbirii cu Zelenski despre care miliardarul republican a spus că a fost “perfectă”.

Celelalte audieri de martori în acest dosar au conturat existenţa unei diplomaţii paralele cu Ucraina, orchestrată de evocatul personal al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.