Noi discuţii între Armenia şi Azerbaidjan vineri la Moscova

Publicat:

Miniştrii de externe ai Armeniei şi Azerbaidjanului se vor întâlni vineri, la Moscova, pentru negocieri de pace, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre cele două ţări caucaziene, în pofida eforturilor de mediere internaţională în creştere, informează AFP, potrivit agerpres.

“Pe 19 mai, Moscova va găzdui o întâlnire tripartită şi întâlniri bilaterale separate” între miniştrii de externe ai Rusiei, Serghei Lavrov, Armeniei, Ararat Mirzoyan, şi Azerbaidjanului, Djeyhun Bayramov, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.


Citeşte şi: Parlamentul European recomandă RECUNOAŞTEREA Kosovo – Black News

Aceste discuţii au loc într-un context de tensiuni reînnoite între Armenia şi Azerbaidjan, care îşi dispută controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah, o regiune populată în principal de armeni care s-a separat de Baku cu ajutorul Erevanului.

Armenia şi Azerbaidjan au purtat două războaie în ultimii 30 de ani. Ultimul, în 2020, s-a încheiat cu o victorie zdrobitoare pentru Azerbaidjan, care a preluat mai multe teritorii din jurul enclavei.

În pofida unei încetări a focului mediate de Moscova, ciocniri izbucnesc în mod regulat la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan.

În acelaşi timp, eforturile internaţionale de calmare a situaţiei s-au intensificat în ultimele săptămâni.

Citeşte şi: Washingtonul spune că o baterie de rachete Patriot a fost avariată în Ucraina

Miercuri, Ministerul armean al Apărării a anunţat moartea în drum spre spital a unui soldat rănit de tirurile forţelor azere la graniţă. Săptămâna trecută, un soldat armean şi un soldat azer au fost ucişi în confruntări la graniţă.

Discuţii intense au avut loc timp de patru zile la începutul lunii mai la Washington între delegaţiile celor două ţări. Duminică, preşedintele azer Ilham Aliyev şi prim-ministrul armean Nikol Pashinian s-au întâlnit la Bruxelles. Aceste iniţiative occidentale nu sunt văzute cu ochi buni de Rusia, care consideră Caucazul zona sa de influenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.