Noi forme de sprijin financiar pentru agricultori din 1 octombrie

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), începând cu 1 octombrie 2025,  lansează Apelul III pentru subvenții, oferind agricultorilor și autorităților locale mai multe opțiuni flexibile de finanțare: plăți pe etape, plăți în avans și plăți postinvestiții, transmite MOLDPRES.

Subvenții pe etape

1 octombrie – 1 decembrie 2025: agricultorii pot solicita plăți pe etape pentru investiții în producerea și comercializarea produselor vegetale, vitivinicole și zootehnice; prelucrarea produselor agricole.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Subvenții în avans

1 octombrie – 1 decembrie 2025: vor fi disponibile pentru îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale (APL – beneficiari direcți); producerea pe teren protejat; înființarea plantațiilor de arbuști fructiferi, plante aromatice, medicinale și condimentare; modernizarea exploatațiilor zootehnice.

Subvenții postinvestiții

13 octombrie – 11 decembrie 2025: pot fi solicitate pentru investiții în sere și solarii; sisteme și echipamente de irigare, inclusiv bazine de acumulare a apei; dezvoltarea exploatațiilor agricole vegetale, viticole și zootehnice; construcția sau modernizarea infrastructurii de producere și procesare; tehnologii moderne de prelucrare a solului; proiecte de dezvoltare a turismului rural.

Prin aceste măsuri, AIPA își propune să stimuleze modernizarea sectorului agricol, creșterea competitivității producătorilor autohtoni și dezvoltarea zonelor rurale.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Citeşte şi: CSE acordă 100 de milioane de lei pentru agricultorii afectați de secetă

Tags: agricultori
Economie