X

Noi incidente au izbucnit în apropierea Parlamentului din Ecuador

Noi incidente între forţele de ordine şi manifestanţi încercând să ia cu asalt Parlamentul Ecuadorului au izbucnit marţi în apropierea clădirii, a constatat AFP, în timp ce ţara este zguduită de proteste faţă de creşterea masivă a preţului benzinei, potrivit agerpres.

Manifestanţii, printre care unii purtau scuturi pe care scria “garda indigenă”, au mai încercat să intre în Parlament luni.

Citește și : Noul şef al FMI avertizează: Economia globală este într-o ‘încetinire sincronizată’

Forţele de ordine, care au izolat cartierul, au făcut uz de gaze lacrimogene. În faţă, sute de persoane cu măşti pe faţă şi înarmate cu bastoane au încercat să înainteze aruncând cu bolovani. Fumul de gaz s-a amestecat cu cel al baricadelor incendiate, făcute din pneuri şi crengi.

Ţara este zguduită de la începutul lui octombrie de o mişcare socială inedită după 2007, marcată de blocarea drumurilor şi puţurilor de petrol în Amazonia, manifestaţii uneori violente, şi de greve care paralizează Ecuadorul.

Capitala Quito, către care continuă să se îndrepte mii de indigeni şi de ţărani, se pregăteşte de o manifestaţie uriaşă miercuri alături de sindicate împotriva majorării masive a preţului benzinei de către guvernul lui Lenin Moreno.

Citește și : Germania avertizează asupra apariției unei noi crize a migranților

Decizia preşedintelui Moreno de a elimina subvenţiile la carburanţi în valoare de 1,3 miliarde de dolari (economia ecuadoriană este dolarizată) a intrat în vigoare joi. În schimb, Ecuadorul poate primi credite de 4,2 miliarde de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional.

Tags: ecuadorgaze lacrimogenemanifestantiparlamentproteste
Categorii: Știrile zilei