Noi indicii ale vieții pe Marte. O rocă ar putea demonstra existența microbilor pe Planeta Roșie

Publicat:

Noi indicii ale vieții pe Marte. O rocă ar putea demonstra existența microbilor pe Planeta Roșie

Roverul Perseverance al agenţiei spaţiale americane NASA a realizat o descoperire importantă prin prelevarea unei roci de pe Marte care ar putea conţine microbi fosilizaţi, un nou pas înainte în încercarea de a găsi dovezi ale vieţii antice pe Planeta Roşie, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Robotul explorator Perseverance a prelevat la 21 iulie de pe Marte o mostră dintr-o rocă numită „Cheyava Falls” în formă de vârf de săgeată, care ar putea conţine microbi fosilizaţi datând din urmă cu câteva miliarde de ani, când pe această planetă exista apă, potrivit stiripesurse.


Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

Planeta Roşie, a cărei climă actuală este extrem de aridă, avea, în urmă cu miliarde de ani, râuri şi lacuri abundente, care s-au evaporat între timp.

Această rocă enigmatică a fost găsită în Valea Neretva, care a adăpostit cândva un râu, şi a atras rapid fascinaţia oamenilor de ştiinţă. Aceasta din motive întemeiate: pe suprafaţa ei au fost observate trei indicii sugestive ale vieţii microbiene antice.

În primul rând, vinişoare albe formate din sulfat de calciu se extind pe toată lungimea rocii, conform NASA, semn că apa traversa la un moment dat roca. Între aceste vinişoare se află o zonă centrală roşiatică, plină de compuşi organici, conform unui instrument al roverului, SHERLOC, utilizat pentru identificarea semnăturilor biologice pe roci.

Au fost observate mici pete deschise la culoare, înconjurate de negru, asemănătoare cu cele ale unui leopard. Acestea sunt similare sarcinilor asociate cu prezenţa microbilor fosilizaţi, conform analizelor efectuate de instrumentul PIXL care studiază compoziţia chimică.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

„Pe Pământ, aceste tipuri de trăsături din roci sunt adesea asociate cu urme fosilizate de microbi care au trăit sub pământ”, a explicat David Flannery, astrobiolog şi membru al echipei ştiinţifice a misiunii Perseverance.

Pentru a se confirma că ele constituie dovezi ale vieţii microbiene antice, probele vor trebui analizate într-un laborator de pe Pământ. NASA intenţionează să le aducă pe Terra cu o altă misiune, planificată pentru anii 2030.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 10 august 2024 

Horoscop 10 august 2024  Astrologii au veşti bune şi întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, mai ales din punct de vedere emoţional,...

Un nou studiu arată un grad de acceptare crescut pentru alimentele pe bază de insecte pentru animale de companie

Un nou studiu arată un grad de acceptare crescut pentru alimentele pe bază de insecte pentru animale de companie Pe măsură ce tot mai mulți...

Robert Downey Jr. va fi plătit regește pentru rolul care i-a înfuriat pe fanii filmelor ce l-au făcut bogat

Robert Downey Jr. va fi plătit regește pentru rolul care i-a înfuriat pe fanii filmelor ce l-au făcut bogat Actorul american Robert Downey Jr. va...

Cea mai veche listă de cumpărături, descoperită în Turcia. Tăblița are o vechime de 3.500 de ani

Cea mai veche listă de cumpărături, descoperită în Turcia. Tăblița are o vechime de 3.500 de ani O echipă de arheologi din Turcia a descoperit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.