Noi lupte în capitala Sudanului după expirarea celui mai recent armistiţiu

Publicat:

Luptele s-au reluat duminică dimineaţa în capitala Sudanului, Khartoum, la scurt timp după expirarea unui armistiţiu de 24 de ore, relatează AFP, citând martori oculari, potrivit agerpres

Locuitorii au fost treziţi duminică de tiruri de artilerie şi de zgomotul luptelor în mai multe cartiere ale capitalei, au relatat aceştia.


Citește și : Macron cere Iranului ‘să pună capăt imediat sprijinului’ pentru Rusia în războiul din Ucraina

Luptele au reînceput la 10 minute după expirarea unei încetări a focului de 24 de ore negociate de mediatori saudiţi şi care începuse sâmbătă la ora locală 06.00 (04.00 GMT).

Tiruri de artilerie grea au fost auzite la Khartoum şi la Omdurman, la periferia capitalei, şi tiruri cu ‘diverse tipuri de arme’ au fost semnalate în sudul capitalei.

Noul armistiţiu, în general respectat, potrivit martorilor, le permisese locuitorilor capitalei să se reaprovizioneze sau să părăsească oraşul, unde se desfăşoară de două luni un conflict armat care a condus la o gravă criză umanitară.

Conflictul a izbucnit la 15 aprilie între armată, condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan, şi paramilitarii Forţelor de sprijin rapid (FSR) ale generalului Mohamed Hamdan Daglo.

Citește și : 14 morţi în incendii de pădure în nord-estul Kazahstanului

Precedentele încetări ale focului fuseseră în general încălcate imediat după intrarea lor în vigoare.

Conflictul a făcut deja peste 1.800 de morţi, potrivit organizaţiei ACLED, specializată în culegerea de informaţii din zonele de conflict, în timp ce ONU vorbeşte despre 2 milioane de refugiaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sir Keir Starmer devine oficial prim-ministru al Marii Britanii

Sir Keir Starmer devine oficial prim-ministru al Marii Britanii Sir Keir Starmer a devenit oficial noul prim-ministru al Marii Britanii. Starmer a avut vineri o...

Iohannis plecă la reuniunea NATO. Cere sprijin pentru partenerii ‘vulnerabili’ ai Alianței

Iohannis plecă la reuniunea NATO. Cere sprijin pentru partenerii 'vulnerabili' ai Alianței Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 9-11 iulie 2024, la reuniunea şefilor...

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic Portugalia - Franța este unul dintre cele...

Ucraina va primi al treilea sistem Patriot, donat de Germania

Ucraina va primi al treilea sistem Patriot, donat de Germania Ambasada Germaniei la Kiev a confirmat vineri că Ucraina a primit al treilea sistem de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.