Noi manifestații violente la Hong Kong: Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva protestatarilor

Publicat:

Poliţia din Hong Kong a recurs duminică la grenade lacrimogene şi la un tun cu apă împotriva unor manifestanţi care au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov, în timpul unei manifestaţii interzise, transmit AFP, Reuters şi dpa, scrie agerpres.

Zeci de mii de protestatari prodemocraţie au ieşit din nou în stradă duminică, la peste trei luni de la debutul mişcării de contestare din fosta colonie britanică.


Citește și : British Airways anulează sute de zboruri din 27 septembrie înainte de următoarea grevă a piloţilor

Câteva mii de manifestanţi echipaţi cu măşti de gaze şi căşti au rămas în zona instituţiilor guvernamentale, la finalul unui protest paşnic. Câţiva dintre ei au aruncat cu cărămizi în poliţie şi au dat foc unei pancarte roşii care amintea că la 1 octombrie se împlinesc 70 de ani de la crearea Republicii Populare Chineze.

Un tun cu apă a luat foc după ce a fost atins de un cocteil Molotov. Tunul a aruncat cu apă colorată în albastru, folosită în unele zone ale lumii la identificarea ulterioară a protestatarilor.

Manifestanţii adunaţi paşnic mai devreme în faţa Consulatului britanic au îndemnat Marea Britanie să vină în apărarea lor.

Citește și : Producţia de petrol a Arabiei Saudite, afectată de un atac cu drone lansat de rebelii yemeniţi houthi

“SOS Hong Kong”, se putea citi pe o pancartă arborată de unul din protestatari, în timp ce alta declara “nulă” Declaraţia comună sino-britanică din 1984 privind viitorul Hong Kongului după revenirea sa sub controlul Chinei, în 1997.

Protestele de la Hong Kong au degenerat în violenţe în alte weekenduri, când unii manifestanţi au devastat staţii de metrou şi au aruncat cu sticle incendiare pe străzi, poliţia răspunzând cu gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

VIDEO – Campania electorală care a înfuriat Kievul: ‘Spune nu războiului – Alege pacea’

VIDEO - Campania electorală care a înfuriat Kievul: 'Spune nu războiului – Alege pacea' Ministerul ucrainean de Externe a condamnat joi o serie de reclame...

Bolile de inimă fac cele mai multe decese în Moldova. Ce spun specialiștii

Bolile de inimă fac cele mai multe decese în Moldova. Ce spun specialiștii În Republica Moldova, pe parcursul a două decenii, bolile cardiovasculare se plasează...

Fost militar din St. Petersburg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru un videoclip postat pe canalul său de Telegram cu 178 de abonați

Fost militar din St. Petersburg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru un videoclip postat pe canalul său de Telegram cu 178 de abonați Tribunalul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.