X

Noi măsuri menite să faciliteze demersurile de imigrare a cetăţenilor turci şi sirieni în Canada

Guvernul canadian a anunţat sâmbătă noi măsuri menite să faciliteze demersurile de imigrare a cetăţenilor turci şi sirieni în Canada, la o lună după seismul devastator care s-a soldat cu peste 50.000 de morţi în cele două ţări, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Cetăţenii turci şi sirieni vor putea să continue să studieze, să muncească sau să-şi viziteze familia, cerând gratuit o prelungire a statutului lor”, a anunţat Ministerul canadian pentru Imigraţie, Refugiaţi şi Cetăţenie.

Citește și : Biden: Mandatul de arestare al CPI împotriva lui Putin pentru crime de război este ‘justificat’

Ei vor putea, de exemplu, să solicite un permis de muncă ce autorizează un cetăţean străin să lucreze pentru orice angajator o perioadă determinată.

“Aceste măsuri vor facilita sarcina cetăţenilor turci şi sirieni ce doresc să-şi prelungească statutul temporar în Canada”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Măsurile vor intra în vigoare începând cu 29 martie şi vor dura până pe 25 septembrie.

Anunţul survine la circa zece zile după ce ONU a îndemnat comunitatea internaţională să accelereze instalarea în alte ţări a refugiaţilor sirieni care locuiau în zone afectate de seismul din Turcia.

Citește și : SUA ‘încurajează’ Turcia să ratifice ‘rapid’ aderarea Suediei la NATO

Seismul cu magnitudinea 7,8 produs pe 6 februarie a ucis peste 45.000 de persoane în Turcia şi alte câteva mii în Siria vecină, şi a devastat sute de mii de clădiri.

Acest seism a afectat în jur de nouă milioane de persoane, dintre care peste 1,7 milioane sunt refugiaţi.

Tags: canadaONUrefugiatisiriaturciturcia
Categorii: Știrile zilei