StiripesurseȘtirile zileiNoi oportunități pentru organizațiile culturale din Republica Moldova: apel deschis pentru...

Noi oportunități pentru organizațiile culturale din Republica Moldova: apel deschis pentru proiecte de rezidență artistică în cadrul „Culture Moves Europe”

Publicat:

Organizațiile culturale din Republica Moldova pot beneficia de noi oportunități de finanțare prin programul european „Culture Moves Europe”, care a lansat un apel dedicat gazdelor de rezidențe artistice. Apelul este deschis pentru Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina, transmite MOLDPRES.

Inițiativa, finanțată de Uniunea Europeană prin programul „Europa Creativă”, oferă sprijin financiar entităților juridice care doresc să găzduiască între unu și cinci artiști sau profesioniști din domeniul cultural, în cadrul unor proiecte de rezidență menite să le ofere acestora posibilitatea de a învăța, crea, explora, conecta sau transforma.

Pot aplica organizațiile înregistrate într-o țară participantă la programul „Europa Creativă”, inclusiv Republica Moldova, care activează în unul dintre domeniile eligibile: arhitectură, patrimoniu cultural, design și design vestimentar, literatură, muzică, arte performative și arte vizuale.

Pentru a depune dosarul, solicitanții trebuie să prezinte un concept de proiect de rezidență care să urmărească cel puțin două dintre următoarele obiective: învățare, creație, explorare, conectare sau transformare. Totodată, organizațiile trebuie să asigure condiții adecvate de cazare, spații de lucru și cel puțin un mentor care să ofere ghidare artistică rezidenților.

Citește și: VIDEO Cele 20 de secunde în care un Su-25 ucrainean se destramă în aer, lovit de o rachetă rusească


Grantul de rezidență acoperă atât cheltuielile gazdei, cât și ale rezidenților. Organizația gazdă beneficiază de o indemnizație de 50 de euro pe zi pentru fiecare rezident, precum și de sprijin pentru accesibilitate, dacă este cazul. Rezidenții primesc o indemnizație zilnică de 30 de euro, decontarea cheltuielilor de călătorie în funcție de distanță și, după caz, suplimente financiare pentru mobilitate verde (400 euro), familie (200 euro per copil) și viză (120 euro).

Citeşte şi:  Responsabilul UE pentru probleme de mediu a prezentat în avans câteva elemente ale Pactului ecologic european

Apelul este deschis în perioada 15 decembrie 2025 – 16 martie 2026, iar toate aplicațiile vor fi evaluate după expirarea termenului-limită.

Programul oferă organizațiilor culturale din Republica Moldova șansa de a deveni gazde pentru artiști internaționali și de a consolida schimburile culturale europene prin proiecte de rezidență.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Învățământul la distanță, prelungit în școlile din Bălți din cauza vremii nefavorabile

Învățământul la distanță în școlile din municipiul Bălți va fi prelungit cu încă două zile, urmare a condițiilor meteo nefavorabile. Despre acest lucru a...

Sfârșitul parentingului blând? Ce este FAFO, stilul care ia amploare online

Un nou stil de a crește copiii pare să ia amploare, cel puțin pe rețelele sociale. Parentingul blând, metoda care a dominat ultimul deceniu,...

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, mesaj de Ziua autonomiei locale: „Văd cum satele și orașele noastre prind viață”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, adresat primarilor,...

Israelul anunţă că Medici fără Frontiere va trebui să părăsească Gaza până la 28 februarie

Israelul a decis duminică să pună capăt activităţilor realizate de Medici fără Frontiere (MSF) în Fâşia Gaza până pe 28 februarie din cauza refuzului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.