X

Noi proteste ale Vestelor Galbene. Incidente în mai multe oraşe din Franţa

Manifestaţii ale “vestelor galbene, în frondă de zece luni împotriva politicii sociale şi fiscale a guvernului francez, au fost marcate sâmbătă de incidente la Amiens (nord), Besancon (est) şi Toulouse (sud), ducând la mai multe arestări, informează duminică AFP, potrivit agerpres.

La Amiens, manifestanţi au aruncat în poliţie cu pietre şi bâte, iar aceasta a replicat cu gaze lacrimogene. Unii manifestanţi au atacat de asemenea un McDonalds. Potrivit Prefecturii, au fost operate nouă arestări. Doi membri ai forţelor de ordine au fost răniţi cu pietre din pavaj aruncate în ei.

Citește și : Papa Francisc a învestit 13 noi cardinali

La Besancon, cinci persoane au fost arestate în marja unei manifestaţii la care au participat 500 de persoane şi unde “un nucleu dur format din circa o sută de ‘veste galbene’ au atacat cu răngi de metal” o schelă instalată pe faţada Prefecturii. Forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi. În jur de “50-60 de persoane” au încercat apoi să pătrundă în gara din Besancon, care era închisă, însă au putut fi opriţi “fără confruntări” de forţele de ordine.

La Toulouse, unul dintre bastioanele mişcării, mai multe sute de manifestanţi au defilat în centrul oraşului. Tensiunea a escaladat puţin când poliţişti au presat mulţimea, înainte de a face uz de gaze lacrimogene. Trei poliţişti au fost răniţi uşor, potrivit unui bilanţ provizoriu. Prefectura a anunţat o interpelare pentru “ultraj”, însă fără distrugeri.

Citește și : Patru persoane fără adăpost, bătute până la moarte în New York

Tags: AmiensBesanconMcDonald'stoulouseveste galbene
Categorii: Diaspora