X

Noi proteste ample în Hong Kong – VIDEO

Peste 1.000 de profesori au iniţiat sâmbătă, în Hong Kong, o nouă rundă de manifestaţii prodemocratice, deşi există riscul unei intervenţii militare chineze pentru oprirea protestelor, informează agenţia de presă Reuters, potrivit mediafax.

Marşul profesorilor a fost aprobat de autorităţi şi se desfăşoară paşnic. Manifestanţii s-au deplasat la reşedinţa premierului Carrie Lam, scandând “Poliţia din Hong Kong cunoaşte legea, dar o încalcă”.

Citește și : Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din Kashmir, teatru al confruntărilor

Noi demonstraţii prodemocratice masive sunt programate sâmbătă în Hong Kong, pe fondul nemulţumirilor privind erodarea principiului “o singură naţiune, două sisteme”, care permite funcţionarea autonomia provinciei.

Recent, preşedintele SUA, Donald Trump, a catalogat protestele din Hong Kong «revolte violente», sugerând că autorităţile din China ar avea dreptul de a gestiona cum vor situaţia. Ulterior, liderul de la Casa Albă a lansat un apel la dialog. Administraţia Xi Jinping a sugerat că ar putea lansa o intervenţie militară pentru oprirea demonstraţiilor. Armata chineză a avertizat vineri că poate ajunge în doar zece minute în provincia autonomă Hong Kong.

 

Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de peste două luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 700 de protestatari au fost reţinuţi, iar mulţi sunt inculpaţi.

Protestele din Hong Kong prezintă “indicii privind terorism”, a acuzat Administraţia de la Beijing, intensificând criticile la adresa manifestaţiilor prodemocraţie. “Demonstraţiile radicale din Hong Kong au devenit frecvent extrem de periculoase, înregistrându-se atacuri la adresa poliţiei, lucru care constituie o infracţiune gravă şi conţine indicii privind terorism”, a declarat Yang Guang, purtătorul de cuvânt al Departamentului chinez pentru Afacerile provinciilor Hong Kong şi Macao. Săptămâna trecută, Yang Guang i-a avertizat pe organizatorii protestelor in Hong Kong “să nu se joace cu focul”.

Citește și : Norvegia: Suspectul acuzat de atac armat într-o moschee îşi recunoaşte faptele

Tags: Carrie LamChinademonstratiiDonald Trumphong kongSUAXi Jinping
Categorii: Știrile zilei