Noi proteste în Libia. Manifestanţii au luat cu asalt sediul parlamentului din oraşul Tobruk

Publicat:

Manifestanţii au luat cu asalt vineri sediul parlamentului libian din oraşul Tobruk în estul Libiei pentru a protesta împotriva înrăutăţirii condiţiilor de viaţă şi a impasului politic, informează AFP, potrivit agerpres.

Mai multe posturi de televiziune au informat că protestatarii au intrat în clădire, unde au avut loc jafuri. În imaginile difuzate de media se pot observa coloane groase de fum negru înălţându-se din perimetrul clădirii, după ce tinerii protestatari furioşi au ars cauciucuri.


Citește și :  Putin a dispus naţionalizarea unui proiect de exploatare a petrolului şi gazului în care erau implicate şi companii japoneze

Alte mass-media au spus că o parte a clădirii a fost incendiată. Parlamentul era gol când protestatarii au intrat, vineri fiind sărbătoare legală în Libia.

Un buldozer condus de un protestatar a spart o parte din poarta complexului clădirii, facilitând intrarea protestatarilor, potrivit imaginilor. Maşinile deputaţilor au fost incendiate.

Alţi demonstranţi, dintre care unii fluturau steagurile verzi ale fostului regim al lui Muammar Gaddafi, au aruncat în aer documente pe care le adunaseră din birouri.

Această demonstraţie a avut loc în timp ce ţara este afectată de câteva zile de întreruperi de curent, agravate de blocarea mai multor instalaţii petroliere pe fondul certurilor politice dintre taberele rivale.”Vrem să avem lumină”, au scandat manifestanţii.

Citește și : Numărul cazurilor de COVID-19 din M.Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o săptămână

“Trebuie să ne recunoaştem eşecul şi să ne retragem imediat de pe scena politică”, a declarat deputatul Balkheir Alshaab, citat de postul Libya al-Ahrar.

În Libia, două guverne se luptă pentru putere din luna martie: unul cu sediul la Tripoli, condus de Abdelhamid Dbeibah din 2021 şi altul condus de Fathi Bachagha şi susţinut de parlamentul din Tobruk şi de mareşalul Khalifa Haftar, care deţine controlul în estul Libiei.

Alegerile prezidenţiale şi legislative au fost programate iniţial pentru decembrie 2021, dar au fost amânate pe termen nelimitat din cauza diferenţelor puternice dintre rivalii politici, precum şi a tensiunilor de pe teren.

Cea mai recentă rundă de negocieri sub egida ONU între preşedinţii celor două camere rivale s-a încheiat joi fără un acord asupra unui cadru constituţional care să permită organizarea alegerilor. Negocierile au fost conduse de preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Tobruk, Aguila Saleh, şi de preşedintele Înaltului Consiliului de Stat, Khaled el-Mechri, din Tripoli.

Demonstraţii împotriva condiţiilor dificile de viaţă şi a nepăsării clasei politice au avut loc vineri la Tripoli şi în alte oraşe libiene, fără a fi însă raportate violenţe.

Libia este în haos de la căderea regimului Gaddafi în 2011.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic

Kylian Mbappe a făcut o reverență în fața lui Cristiano Ronaldo, iar apoi i-a transmis un mesaj războinic Portugalia - Franța este unul dintre cele...

Iohannis plecă la reuniunea NATO. Cere sprijin pentru partenerii ‘vulnerabili’ ai Alianței

Iohannis plecă la reuniunea NATO. Cere sprijin pentru partenerii 'vulnerabili' ai Alianței Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 9-11 iulie 2024, la reuniunea şefilor...

Ucraina va primi al treilea sistem Patriot, donat de Germania

Ucraina va primi al treilea sistem Patriot, donat de Germania Ambasada Germaniei la Kiev a confirmat vineri că Ucraina a primit al treilea sistem de...

Președinta Maia Sandu a semnat decretul de numire în funcție a doi judecători până la atingerea plafonului de vârstă. Cine sunt magistrații

Președinta Maia Sandu a semnat decretul de numire în funcție a doi judecători până la atingerea plafonului de vârstă. Cine sunt magistrații Președintele Republicii Moldova,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.