X

Noi proteste în Polonia împotriva înăspririi legii avortului

Sute de polonezi au protestat din nou la Varşovia sâmbătă împotriva înăspririi legii avortului, informează dpa, potrivit agerpres

Poliţia a cerut manifestanţilor prin megafon să plece şi a încercat să-i înconjoare, relatează ziarul Gazeta Wyborcza.

Citește și : Negociatorii UE şi Regatului Unit pentru Brexit au reluat discuţiile în persoană

“Avem dreptul să protestăm”, a scandat mulţimea. Participanţii purtau bannere cu sloganuri precum: “Nu-mi spune cum să trăiesc” şi “Să scăpăm de guvernul misogin”.

Poliţia a arestat mai multe persoane, a raportat agenţia de ştiri PAP.

Organizatorii manifestaţiei au redenumit simbolic o piaţă din centrul oraşului “Piaţa drepturilor femeii”.

Mitinguri mai mici au fost organizate şi în alte oraşe poloneze, inclusiv la Cracovia şi Wroclaw.

Manifestările au marcat, de asemenea, 102 ani de la introducerea dreptului femeilor de a vota în Polonia, pe 28 noiembrie 1918.

Citește și : Zeci de arestări în timpul unui protest împotriva restricţiilor la Londra

În luna octombrie, Curtea Constituţională a Poloniei a decis că femeilor nu li se permite să facă avort, chiar dacă fătul are probleme grave de sănătate.

De atunci au loc proteste regulate.

Legea avortului în această ţară puternic catolică este una dintre cele mai stricte din Europa.

Tags: avortcracoviaCurtea ConstitutionalaPoloniaWroclaw
Categorii: Diaspora