Noi proteste în Polonia împotriva limitării dreptului la avort

Publicat:

Mai multe mii de polonezi au ieşit din nou vineri seară pe străzile capitalei Varşovia pentru a-şi exprima furia, ca urmare a intrării în vigoare a unei controversate decizii a justiţiei care interzice practic avortul, notează AFP, potrivit agerpres

Adunări similare au avut loc şi în alte oraşe ale Poloniei, pentru a treia noapte consecutiv după publicarea unei decizii a Tribunalului Constituţional în Monitorul Oficial, miercuri.


Citește și : Un băieţel de 10 ani cu o formă severă de COVID-19, a părăsit spitalul după 11 zile la terapie intensivă din Spania

Conform dorinţei coaliţiei de dreapta ultra-catolică la putere, această decizie scoate în afara legii avorturile realizate din cauza unor probleme congenitale ireversibile. Este interzisă, astfel, orice întrerupere voluntară a sarcinii, cu excepţia cazurilor de viol sau incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

“Corpul meu, alegerea mea!”, “Gândesc, simt, decid”, “Revoluţia, ea are un uter”, “Aveţi sânge pe mâini”, se putea citi pe pancartele manifestanţilor la Varşovia, unde câteva mii de persoane au răspuns la apelul organizaţiei ‘Greva Femeilor’, principala mişcare la originea protestelor, potrivit unor corespondenţi ai agenţiei France Presse.

Numeroşi protestatari au purtat măşti având desenat un fulger roşu, simbolul militanţilor pro-avort. Apelurile la “avort la cerere” şi avertismentele către guvern care va fi “abolit de femei” au răsunat în zgomote de tobă şi de petarde fumigene.

Unii au purtat fulare verzi în jurul gâtului, simbolul militanţilor pentru dreptul la avort în Argentina, care au reuşit să obţină luna trecută legalizarea avortului în ţara lor.

La Varşovia, manifestaţia s-a încheiat, fără incidente majore, în faţa casei lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS) aflat la putere, protejată de un important dispozitiv de poliţie. După un “festival al libertăţii” compus din cântece, dansuri şi sloganuri, organizatorii i-au îndemnat pe protestatari să se întoarcă acasă.

Citește și : EMA se aşteaptă să primească ‘în scurt timp’ o cerere de autorizare pentru vaccinul anti-covid Johnson&Johnson

Protestele ar urma să fie suspendate pe durata weekendului, pentru a nu interfera cu versiunea poloneză a teletonului anual.

Cu o zi înainte, poliţia a arestat mai multe persoane care au încercat să intre în clădirea Curţii Constituţionale.

Polonia, ţară predominant catolică, are una dintre cele mai restrictive legi privind avortul din Europa, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.