X

Noi raiduri aeriene ale avioanelor ruse în regiunea siriană Idlib

Avioanele de luptă ale Rusiei au lansat noi raiduri aeriene asupra provinciei siriene Idlib, conform Observatorului Sirian al Drepturilor Omului, scrie BBC, potrivit news.ro.

Observatorul a comunicat că avioanele ruse au lovit baze ale alianţei jihadiste Hayat Tahrir al-Sham (HTS) şi ale grupării Ahrar al-Sham.

Citește și : Donald Trump anunță că SUA și Japonia au început negocierile privind comerțul

„Scopul a fost distrugerea fortificaţiilor rebele”, a declarat Rami Abdel Rahman, şeful observatorului.

HTS este considerată de ONU ca fiind o organizaţie teroristă şi are aproximativ 10.000 de soldaţi în Idlib.

Mai devreme săptămâna aceasta, avioanele ruse ar fi coordonat în jur de 30 de raiduri asupra unor zone controlate de rebeli din Idlib. Soldaţii armatei siriene şi aliaţii lor se pregătesc de o ofensivă care va avea loc treptat.

HTS şi alate facţiuni de rebeli sunt susţinute de Turcia.

Preşedintele turc, Tayyip Erdogan, a cerut oprirea ostilităţilor în regiunea Idlib şi a declarat că un potenţial atac al guvernului asupra rebelilor ar putea duce la un masacru.

Citește și : Taiwan: SUA recheamă pentru consultări trei reprezentanţi diplomatici din America Latină

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a informat că Moscova se opune opririi ostilităţilor iar liderul iranian, Hassan Rouhani consideră că Siria trebuie să recâştige controlul asupra teritoriului său.
Cei trei preşedinţi au discutat în timpul unui summit la Teheran care a avut ca scop găsirea unei modalităţi de încheia conflictul din Siria.

Tags: Hassan RouhaniIdlibmoscovaONUsiriaVladimir Putin
Categorii: Sinteze