Noi raiduri aeriene împotriva unor tabere de traficanţi în vestul Libiei

Publicat:

Noi lovituri aeriene au fost efectuate sâmbătă de guvernul libian recunoscut de ONU împotriva unor poziţii ale traficanţilor în vestul ţării, potrivit presei locale, notează AFP, scrie agerpres

Guvernul, cu sediul la Tripoli, anunţase că a ţintit, joi, tabere ale traficanţilor în aceeaşi regiune din vestul ţării.


Citește și :  Anchetă de amploare în Germania după un incident de securitate asupra cancelarului Scholz

“Lovituri aeriene au fost efectuate sâmbătă de drone care au vizat şi distrus camioane cisterne transportând combustibil de contrabandă” şi un sit “în apropierea podului Bir al-Ghanam” în oraşul Zawiya (45 de kilometri vest de Tripoli), potrivit canalului de televiziune Libya al-Ahrar.

Guvernul nu a confirmat aceste ultime lovituri şi niciun bilanţ nu a fost disponibil imediat.

Mai multe lovituri au vizat şi alte zone din Zawiya în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat locuitori pentru AFP.

Ministerul Apărării a anunţat că a efectuat joi atacuri aeriene “împotriva unor adăposturi ale traficanţilor de combustibil, narcotice şi fiinţe umane în regiunea litoralului de vest”.

Potrivit presei locale, poziţiile se aflau la periferia oraşului Zawiya, scenă de câteva săptămâni a ciocnirilor între grupuri armate care se implică în trafic de persoane şi alt trafic, în special de combustibil.

Însă parlamentul, instalat în estul ţării, a acuzat vineri Tripoli că a efectuat “un atac” împotriva locuinţei unui deputat al oraşului, Ali Bouzribah, opozant al guvernului condus de Abdul Hamid al-Dbeibeh.

Loviturile de joi nu au făcut victime.

Misiunea de sprijin a ONU în Libia (MANUL) a afirmat vineri că aceste “evenimente” ilustrează “nevoia urgentă de reunificare a Libiei şi consolidarea instituţiilor de securitate şi militare pentru a garanta securitatea (…) libienilor”.

Citește și : Eurodeputata greacă Eva Kaili îşi va relua funcţiile săptămâna viitoare, spune avocatul său

De la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia s-a scufundat în haos şi este subminată de diviziuni alimentate de proliferarea grupurilor armate cu fidelitate variabilă.

Două guverne se luptă pentru putere acolo de un an: unul cu sediul la Tripoli (vest), condus de Dbeibah şi recunoscut de ONU, celălalt din est, susţinut de foarte puternicul mareşal Khalifa Haftar şi de parlament.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – ‘The Death of Slim Shady’, al 12-lea album semnat Eminem, va fi disponibil în 12 iulie

VIDEO - 'The Death of Slim Shady', al 12-lea album semnat Eminem, va fi disponibil în 12 iulie "The Death of Slim Shady (Coup de...

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale

Pink a anulat un concert în Elveţia din motive medicale Cântăreaţa Pink a anunţat că nu va putea cânta, miercuri, la Berna. Această decizie a...

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber

Dosarul în care figurează Evghenia Guțul ar putea fi comasat cu cel al Marinei Tauber Dosarul în care figurează bașcana Evghenia Guțul, învinuită de acceptarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.