StiripesurseȘtirile zileiNoi reguli pentru asigurări și RCA

Noi reguli pentru asigurări și RCA

Publicat:

Două proiecte de lege care vizează modernizarea cadrului legal al pieței asigurărilor și alinierea acestuia la standardele Uniunii Europene au fost supuse consultărilor publice.

Citește și: Risc de explozie la Cantemir. O nenorocire a fost evitată

Potrivit Știri.md, inițiativele au fost elaborate de Banca Națională a Moldovei (BNM) și sunt promovate de Ministerul Finanțelor, în conformitate cu principiile transparenței decizionale și interesului public.

Potrivit autorităților, proiectele propun un cadru normativ actualizat, cu termene clare de intrare în vigoare în perioada 2028 – 2029, fără a introduce modificări imediate pentru consumatori sau pentru piața asigurărilor. Inițiativa urmărește consolidarea stabilității pieței, protejarea asiguraților și apropierea treptată de practicile europene.

Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) are ca obiectiv alinierea regulilor din Republica Moldova la cele aplicate în Uniunea Europeană și clarificarea rolurilor instituțiilor implicate în acest domeniu.


Citeşte şi:  SCUMPIRI: Valoarea poliței RCA pentru taxiuri crește semnificativ în R. Moldova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, precizări privind suprataxa vamală de 10% aplicată de SUA

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a anunțat că începând de astăzi, 24 februarie, la importul produselor originare din Republica Moldova pe teritoriul Statelor Unite...

ANSP: 180 de cazuri de gripă sezonieră, înregistrate în ultima săptămână

Peste 180 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate pe parcursul săptămânii trecute. Cifra denotă o descreștere cu 21% față de săptămâna precedentă,...

Moldova, deplin dependentă de medicamentele importate

Anul trecut, Moldova a importat medicamente în valoare de 266,32 milioane de euro, depășind cifrele pentru 2024 (+17 milioane de euro) și crescând ponderea...

Putin vrea să dezvolte forțele nucleare ale Rusiei: o ‘prioritate absolută’

Președintele rus a declarat duminică dezvoltarea forțelor nucleare ale Rusiei o „prioritate absolută”, după expirarea celui mai recent tratat de dezarmare cu Statele Unite,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.