
Companiile care importă gaze naturale în Republica Moldova vor putea rezerva mai simplu capacitatea de transport la punctele de interconectare cu statele vecine și vor avea posibilitatea să cedeze dreptul de utilizare a acesteia altor furnizori, conform unui proiect de modificare a Codului rețelelor de gaze naturale, supus consultărilor publice de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), relatează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Energiei, proiectul aliniază legislația națională la regulile europene privind utilizarea capacităților de transport la punctele de interconectare, care vor deveni obligatorii începând cu 5 august 2026.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Una dintre principalele modificări vizează introducerea conceptului de capacitate agregată, care va permite rezervarea, printr-o singură operațiune, atât a capacității de transport la ieșirea din țara vecină, cât și la intrarea în Republica Moldova. Autoritățile susțin că noul mecanism va elimina situațiile în care o rezervare este confirmată într-un sistem, dar respinsă în celălalt.
Proiectul mai prevede posibilitatea ca titularul unei capacități rezervate să transfere dreptul de utilizare operațională către un alt furnizor, fără a transmite și obligațiile de plată. Conform Ministerului Energiei, această măsură va reduce barierele de acces pe piață pentru companiile care activează într-o singură jurisdicție și va facilita intrarea unui număr mai mare de furnizori.
Autoritățile afirmă că modificările vor contribui la integrarea Republicii Moldova în piața unică europeană a gazelor naturale, la utilizarea mai eficientă a interconectărilor cu statele vecine și la dezvoltarea unei piețe mai competitive, cu efecte pozitive asupra securității aprovizionării și a consumatorilor.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Proiectul de modificare a Codului rețelelor de gaze naturale se află în consultare publică, urmând să fie aprobat de ANRE înainte de intrarea în vigoare a noilor reguli europene.
This post was last modified on 06/07/2026 15:42 15:42