Șoferii vor scoate din nou mai mulți bani din buzunar pentru alimentarea mașinilor. Începând de joi, 16 iulie, carburanții se scumpesc, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maxime de comercializare.
Astfel, un litru de benzină A95 va costa 28 de lei și 53 de bani, cu 15 bani mai mult decât în ziua precedentă. În același timp, motorina standard se scumpește cu 44 de bani, până la 27 de lei și 11 bani pentru un litru, potrivit tvrmoldova.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Potrivit ANRE, majorarea este determinată de evoluțiile de pe piața internațională a produselor petroliere. Instituția explică faptul că tensiunile geopolitice și reluarea acțiunilor militare în Orientul Mijlociu au dus la creșterea incertitudinilor pe piețele energetice și la majorarea cotațiilor internaționale ale carburanților.
Autoritatea precizează că Republica Moldova este dependentă în totalitate de importurile de produse petroliere, iar prețurile de pe piața internă sunt calculate în funcție de indicatorii internaționali de referință, inclusiv cotațiile Platts, conform metodologiei în vigoare.

