Noile angajamente în domeniul schimbărilor climatice nu schimbă ‘tendinţa îngrijorătoare’, avertizează ONU

Publicat:

În pofida noilor angajamente în domeniul schimbărilor climatice asumate în ultimele săptămâni, lumea se îndreaptă în continuare către o încălzire ”catastrofală” cu 2,7 ° C, a avertizat luni ONU, descriind ”tendinţe îngrijorătoare” cu câteva zile înainte de conferinţa COP26 privind clima, relatează AFP, potrivit agerpres

Angajamentele naţionale actuale asumate de 191 de ţări semnatare ale Acordului de la Paris ar putea avea ca rezultat ”o creştere a temperaturii cu aproximativ 2,7 ° C până la sfârşitul secolului”, departe de obiectivul Acordului de la Paris de a limita încălzirea cu sub 2 ° C, dacă este posibil până la 1,5 °C, comparativ cu epoca preindustrială.


Citește și : Liga Arabă reacţionează la criza din Sudan

Această prognoză este identică cu evaluarea făcută la jumătatea lunii septembrie.

Cu toate acestea, între acest raport anterior şi 12 octombrie, termenul limită pentru ca angajamentele asumate faţă de ONU să fie luate în considerare, 30 de ţări şi-au prezentat în mod oficial ”contribuţia determinată la nivel naţional” (NDC) care precizează obiectivul lor de reducere a gazelor cu efect de seră în general până în 2030.

În total, la 12 octombrie, 143 de ţări au prezentat angajamente revizuite. Şi cu aceste noi promisiuni, emisiile acestui grup de 143 de ţări ar urma să fie reduse cu 9% în 2030 faţă de 2010.

Dar ţinând seama de toate NDC-urile – revizuite sau nu – ale celor 191 de ţări, emisiile ar urma să crească cu aproximativ 16% în 2030 comparativ cu 2010, în timp ce acestea ar trebui reduse cu 40% până în 2030 pentru a rămâne sub 1,5 ° C sau cu 25% pentru a rămâne la 2 ° C.

”Mesajul acestei actualizări este clar: părţile trebuie să îşi dubleze de urgenţă eforturile în materie de climă pentru a preveni o creştere a temperaturii globale peste obiectivul stabilit de Acordul de la Paris”, a indicat într-un comunicat responsabila ONU pentru climă, Patricia Espinosa.

Din 12 octombrie, alte 12 ţări şi-au depus angajamente, în special Arabia Saudită. Dar nici aceste noi angajamente nu ar urma să schimbe datele.

Cu câteva zile înainte de deschiderea conferinţei privind schimbările climatice COP26, la Glasgow (Scoţia), China, responsabilă pentru mai mult de un sfert din emisiile globale, încă nu şi-a depus noul NDC şi nici India.

Citește și : Preşedintele Indoneziei cere înfiinţarea unui coridor pentru călătorii în Asia de Sud-Est

”Pentru a proteja lumea de cele mai devastatoare efecte ale schimbărilor climatice, ţările trebuie să ia măsuri mai ambiţioase în ceea ce priveşte emisiile şi trebuie să acţioneze acum”, a declarat, la rândul său, preşedintele britanic al COP26, Alok Sharma, apelând cu prioritate la sprijinul ţărilor din G20.

”Glasgow trebuie să lanseze un deceniu de ambiţie din ce în ce mai mare. La COP26, trebuie să ne unim, pentru noi înşine, pentru generaţiile viitoare şi pentru planeta noastră”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila

O femeie, medic stomatolog, din R. Moldova, ucisă cu bestialitate în propriul său cabinet stomatologic din Brăila Momente de groază, aseară, în Brăila. Un medic...

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri

Radu Marian: Actualul guvern a construit de trei ori mai multe drumuri Radu Marian, deputat PAS, a scris că actualul guvern a construit de trei...

O companie farmaceutică germană intenționează să intre pe piața farmaceutică din Moldova

O companie farmaceutică germană intenționează să intre pe piața farmaceutică din Moldova Un grup farmaceutic german, cunoscut pentru portofoliul său impresionant în oncologie, hematologie, urologie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.