Noile blindate moderne germane Puma au probleme tehnice şi nu pot intra în serviciul operaţional

Publicat:

Noile blindate moderne germane Puma au o serie de probleme tehnice care le împiedică să intre în serviciul operaţional al Bundeswehr-ului (armata germană), scrie duminică săptămânalul germană Der Spiegel, citat de agenţiile DPA şi EFE, potrivit agerpres

Niciunul dintre cele 18 blindate Puma testate recent nu a trecut probele, problemele variind de la defecţiuni ale sistemelor electronice până la starea cablurilor şi capacitatea operaţională. Aceasta din urmă a scăzut la zero în decurs de numai câteva zile de teste, se arată într-o scrisoare transmisă conducerii Ministerului Apărării de către comandantul Diviziei a-10 mecanizată, generalul Ruprecht von Butler, scrisoare consultată de publicaţia Der Spiegel.


Citește și : Armata rusă a lansat vineri cel puțin 76 de rachete – armata ucraineană

Manevrele de test au fost efectuate într-un poligon al armatei germane destinat exerciţiilor cu tancuri şi alte tipuri de vehicule blindate, iar rezultatul lor a provocat îngrijorare în rândul oficialilor din Ministerul german al Apărării, mai ales că vehiculul de luptă al infanteriei Puma a fost desemnat să echipeze începând de anul viitor contingentul german din forţa de reacţie rapidă a NATO.

Ultimele două din cele 18 vehicule testate au cedat şi ele în timpul testelor de tragere din cauza unor defecţiuni ale turelei, survenite la o oră şi jumătate distanţă între ele.

Ministrul apărării, social-democrata Christine Lambrecht, a convocat pentru luni o şedinţă pe acest subiect.

Puma este un vehicul de luptă al infanteriei multifuncţional şi a cărui producţie a fost lansată în anul 2009, dar a fost omologat abia anul trecut. Puma va înlocui blindatele Marder, acestea din urmă fiind incluse în ajutorul militar oferit Ucrainei.

Citește și : Bosnia şi Herţegovina face un nou pas către aderarea la UE

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.