X

Noile legi din Grecia îngreunează soluţionarea cererilor de azil

Măsurile introduse de Grecia pentru înăsprirea legislaţiei privind azilul subminează sistematic dreptul de a cere azil şi supun persoanele care caută protecţie unui risc şi mai mare, relevă un nou raport realizat de Oxfam şi Consiliul Grec pentru Refugiaţi (GCR), relatează DPA, potrivit agerpres.

Cu sprijinul Uniunii Europene, Grecia a uşurat posibilitatea de a respinge solicitări pe motiv de nereguli minore, cum ar fi neprezentarea la un interviu, şi a redus oportunităţile aplicanţilor de a ataca prin recurs astfel de decizii, arată raportul făcut public joi.

Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Chiar şi cele mai vulnerabile persoane sunt închise în aşa-numitele tabere ‘hotspot’ de pe insulele elene, ceea ce, conform Oxfam şi GCR, echivalează cu ‘detenţia administrativă’.

În ultimele luni a fost înregistrată de asemenea o înmulţire semnificativă a violenţelor sexuale, se mai atrage atenţia în raport.

Mai mult, politica Atenei este “parte a unor eforturi îngrijorătoare la nivelul UE de a reduce numărul de refugiaţi care pot găsi siguranţă în ţări europene”.

Reformele din Grecia au avut ca scop accelerarea procesării aplicaţiilor de azil, urmărind fie expulzarea mai rapidă a solicitanţilor, fie acordarea mai rapidă a protecţiei, pentru a se reduce astfel numărul uriaş de cazuri nerezolvate.

Este un fapt cunoscut că taberele de refugiaţi din insulele din Marea Egee sunt suprapopulate şi neigienice. Circa 33.500 de persoane trăiesc în tabere din Lesbos, Chios, Samos, Leros şi Kos, unde capacitatea de găzduire este de doar 8.000 de locuri.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

În ultimele luni, guvernul conservator de la Atena a accelerat procedurile privind azilul şi a angajat sute de noi poliţişti de frontieră.

Executivul elen construieşte de asemenea un gard de-a lungul graniţei cu Turcia.

În martie, Atena a suspendat dreptul la procedura de azil pentru o lună.

Tags: atenaChiosConsiliul Grec pentru Refugiaţi (GCR)greciakosLerosLesbosmarea egeeOxfamSamosUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora