Republica Moldova își consolidează sistemul de protecție a culturilor agricole prin actualizarea mecanismelor de izolare și eradicare a organismelor dăunătoare plantelor.
Citește și: Un camerunez – expulzat din Moldova
Potrivit agenției MOLDPRES, Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre care aliniază legislația națională la standardele Uniunii Europene, oferind autorităților și fermierilor instrumente mai eficiente pentru gestionarea riscurilor fitosanitare.
Noua reglementare stabilește proceduri clare prin care Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) poate interveni pentru a preveni introducerea și răspândirea agenților patogeni pe teritoriul țării. Sistemul de avertizare timpurie va permite identificarea focarelor în faze incipiente, facilitând măsuri de eradicare imediată care să limiteze pagubele.
Un pilon central al acestui proiect este creșterea gradului de implicare a sectorului privat în menținerea sănătății plantelor. Astfel, producătorii vor avea obligația legală de a notifica imediat ANSA în momentul în care suspectează sau depistează prezența unor dăunători în exploatațiile lor.
Această colaborare strânsă între fermieri și stat este esențială pentru limitarea rapidă a focarelor și evitarea carantinei pe suprafețe extinse, indică MAIA.












