Norbert Hofer, ales oficial preşedinte al Partidului Libertăţii din Austria

Publicat:

Delegaţii Partidului Libertăţii din Austria (FPO, extrema dreaptă) l-au ales în mod oficial, sâmbătă, pe Norbert Hofer la conducerea formaţiunii, pentru a o conduce în alegerile legislative anticipate din 29 septembrie, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Norbert Hofer a preluat conducerea FPO în luna mai, în urma demisiei lui Heinz-Christian Strache, care şi-a părăsit funcţia în partid, dar şi postul de vicecancelar, după scandalul de corupţie Ibizagate.


Citește și : Anchetă împotriva lui Guaido pentru ‘legături’ cu o bandă de traficanţi de droguri columbieni

Acest scandal a dus la căderea guvernului austriac, coaliţie formată în 2017 şi care reunea FPO şi Partidul Poporului (OVP) al cancelarului conservator Sebastian Kurz.

“Obiectivul nostru este de a deveni formaţiunea cea mai puternică din Austria, pentru că suntem capabili şi pentru că Austria are nevoie de noi”, a declarat Hofer în faţa convenţiei partidului reunită la Graz, în sud-estul ţării. El a asigurat că FPO va continua să combată “islamul politic” şi se va preocupa de noi tematici, precum protecţia mediului.

Conservatorii lui Sebastian Kurz sunt daţi drept favoriţi în legislative şi vor trebui să găsească un partener de guvernare.

FPO este creditat cu 20% din intenţiile de vot, în scădere cu 6% în raport cu rezultatele legislativelor din 2017, însă aceasta ar putea fi suficient pentru a reveni la putere alături de dreapta.

Citește și : Zeci de mii de persoane aşteptate la o ceremonie memorială în onoarea fostului preşedinte al Zimbabwe Mugabe

Potrivit analiştilor, Norbert Hofer va trebui să depună mari eforturi pentru a putea reuni rândurile FPO şi a depăşi scandalul Ibizagate.

Într-o înregistrare video difuzată la 17 mai şi filmată cu camera ascunsă în timpul unei serate organizate în Balneare, în 2017, pentru a-i întinde o capcană, Heinz-Christian Strache, vizibil ameţit de băutură, s-a arătat dispus să ofere importante pieţe publice unui oligarh rus în schimbul unor finanţări oculte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.