X

Nord Stream 1 ar putea fi reparat cu echipamente din rezerva comună a companiilor

Gazoductul rusesc Nord Stream 1 ar putea fi reparat cu echipamente din rezerva comună PRSI (Pipeline Repair and Subsea Intervention – Reparare Conducte şi Intervenţie Submarină), a transmis joi grupul printr-o declaraţie făcută agenţiei Reuters, potrivit agerpres.

Uniunea Europeană anchetează scurgerile produse săptămâna aceasta din conductele de gaze Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică şi a comunicat că există suspiciuni privind acte de sabotaj.

Citeşte şi: Diferitele ipoteze ale sabotajului gazoductelor Nord Stream (AFP) – Black News

Rezerva comună PRSI asigură echipamente de reparaţii pentru conducte unei asociaţii de companii din care fac parte, printre altele, Equinor din Norvegia şi Nord Stream AG, operatorul gazoductului Nord Stream 1.

“Nord Stream AG este membră a Rezervei Comune PRSI şi ar putea implica PRSI într-o etapă ulterioară, după dezvoltarea strategiei şi a soluţiei de reparare”, a anunţat compania într-un comunicat transmis prin e-mail.

Nord Stream 1 are o capacitate anuală de transport de 55 de miliarde de metri cubi de gaze. Transferul prin acest gazoduct a fost întrerupt în 31 august, când Gazprom a anunţat că sunt necesare trei zile pentru reparaţii. Ulterior, concernul rus nu a mai repornit fluxul de gaze prin conductă, susţinând că nu poate efectua lucrarea din cauza sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Citeşte şi: Guvernul german aprobă prelungirea operaţiunilor la centralele electrice pe bază de cărbune până în 31 martie 2024 – Black News

Operatorul Nord Stream 2, gazoduct care nu a fost încă dat în exploatare, nu a comentat imediat ce a fost solicitat de Reuters.

Paza de coastă din Suedia a descoperit săptămâna aceasta o a patra scurgere din conductele Nord Stream, a declarat un purtător de cuvânt ziarului Svenska Dagebladet. 

Tags: Equinormarea balticaNord StreamNorvegiaPRSI (Pipeline Repair and Subsea Intervention)rusiauniunea europeana
Categorii: Externe