X

Nordul Americii Centrale se pregătește să dea piept cu un uragan puternic

Cele patru ţări din nordul Americii Centrale – Belize, Honduras, El Salvador şi Guatemala – se pregătesc pentru sosirea furtunii tropicale Nana, transformată în uragan, aşteptată să lovească coasta Belize joi dimineaţă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Serviciile de protecţie civilă din cele patru ţări sunt îngrijorate în special de impactul ploilor abundente aduse de furtună, care se apropia miercuri de coasta Hondurasului, unde a provocat primele inundaţii în departamentul Islas de la Bahia, potrivit surselor oficiale.

Citește și: Ce este Noviciok-ul, substanța cu care a fost otrăvit Alexei Navalnîi

Înainte de a atinge uscatul în Belize, Nana a devenit un uragan de categoria 1 (pe o scară de 5), fiind însoţit de rafale de vânt care atingeau viteze de 120 km/h şi de ploi care ar putea provoca inundaţii, a declarat Fancisco Argenal, şeful serviciului de meteorologie din Honduras.

Nana se deplasează cu o viteză de 26 km/h spre Belize, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane din SUA.

Serviciul de prevenire a dezastrelor din Belize (NEMO) a emis o avertizare de inundaţii şi a cerut populaţiei să meargă în adăposturi sigure, precum şcolile care au fost puse la dispoziţie în acest scop.

În Guatemala, alerta a fost dată de Centrul de coordonare pentru prevenirea dezastrelor (Conred), care a avertizat că ploile vor fi intense şi fără oprire începând de joi până în week-end.

Serviciile de protecţie civilă din Guatemala sunt cu atât mai îngrijorate cu cât solul este deja saturat cu apă în urma ploilor intense care au căzut de la începerea sezonului ploios, în mai.

Citește și: Parlamentul bulgar dă undă verde pentru schimbarea Constituţiei! Sofia s-a transformat în câmp de bătălie între protestatari şi forţele de ordine

În El Salvador, ministrul de interne Mario Duran a emis o “alertă verde” înainte de sosirea Nana, care ar trebui totuşi să fie retrogradată la furtună “moderată până la severă” în timpul trecerii sale prin ţară începând de joi, potrivit autorităţilor.

La sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, furtunile Amanda şi Cristobal au provocat moartea a 30 de persoane în El Salvador şi cinci în Guatemala.

Tags: BelizeEl SalvadorGuatemalaHondurasNANAuragan
Categorii: Știrile zilei