Norvegia a avut venituri record din petrol şi gaze pe fondul războiului din Ucraina

Publicat:

Statul norvegian a încasat anul trecut venituri record din petrol şi gaze, în principal ca urmare a războiului din Ucraina care a propulsat preţurile la gaze naturale la valori record în Europa, arată datele oficiale publicate luni, transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Institutului norvegian de statistică (SSB), statul a generat venituri de 1.457 miliarde de coroane (131 miliarde de euro) care au avut legătură cu hidrocarburile, “de departe, cea mai mare cifră înregistrată vreodată”, precizează SSB. Comparativ, este vorba de venituri de aproape trei ori mai mari decât veniturile de 498 miliarde de coroane înregistrate în 2021.


Citeşte şi: ATENTAT sinucigaş în Pakistan! Cel puţin 9 poliţişti au fost ucişi – Black News

Ca urmare a unei reduceri semnificative a livrărilor de gaze ruseşti şi a majorării propriilor sale exporturi, Norvegia a devenit în 2022 cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei, profitând în paralel şi de faptul că preţul gazelor naturale a atins un nivel record în vara anului trecut.

Aceste venituri excepţionale au făcut ca ţara scandinavă să fie catalogată drept “profitor de război”, o etichetă respinsă de autorităţile de la Oslo.

Citeşte şi: Marea Britanie şi Germania vor efectua în premieră misiuni NATO comune în Estonia – Black News

După un ajutor de un miliard de euro anul trecut, guvernul norvegian a decis să acorde Ucrainei un ajutor civil şi militar în valoare de de 75 de miliarde de coroane (6,8 miliarde de euro) pe perioada 2023-2027, adică 15 miliarde de coroane pe an.

Statul norvegian colectează veniturile din petrol şi gaze via taxele impuse companiilor petroliere, participaţiilor directe pe care le deţine la zăcămintele de petrol şi gaze dar şi la infrastructuri (conducte, etc.), precum şi dividendele plătite de grupul energetic Equinor, la care statul norvegian deţine 67% din acţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina va opri tranzitul de petrol rusesc prin conducta Drujba

Ucraina va opri tranzitul de petrol rusesc prin conducta Drujba Pe lângă gaz, din ianuarie 2025, va înceta tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba pe...

Fondatorul Telegram, dat în judecată de fosta iubită. E acuzat că și-a lovit copilul și nu a plătit pensie alimentară de 150 mii euro...

Fondatorul Telegram, dat în judecată de fosta iubită. E acuzat că și-a lovit copilul și nu a plătit pensie alimentară de 150 mii euro...

200 de femei din Republica Moldova pot obține gratuit Certificate de Carieră Google

200 de femei din Republica Moldova pot obține gratuit Certificate de Carieră Google Două sute de femei din Republica Moldova au oportunitatea de a obține...

România, în linie dreaptă cu transferul sistemului Patriot către Ucraina: MApN a trimis proiectul de lege în Parlament

România, în linie dreaptă cu transferul sistemului Patriot către Ucraina: MApN a trimis proiectul de lege în Parlament România face încă un pas pentru donarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.