Norvegia acuză un grup pro-rus pentru atacuri cibernetice ce au vizat instituţii private şi publice

Publicat:

O serie de instituţii din Norvegia au fost ţinta unui atac cibernetic în ultimele 24 de ore, a anunţat miercuri Autoritatea pentru securitate naţională (NSM), acuzând un “grup infracţional pro-rus”, relatează Reuters, potrivit agerpres

Atacul cibernetic de tip Distributed Denial of Service (DDoS), conceput pentru a întrerupe resursele de reţea utilizate de companii şi organizaţii, pentru a le împiedica să funcţioneze în condiţii bune, au vizat instituţii private şi publice care oferă servicii importante, a precizat NSM, fără a numi instituţiile afectate.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

“Lucrăm pentru a afla dacă există o legătură cu entităţi sponsorizate de stat”, a declarat ulterior şefa NSM, Sofie Nystroem, pentru canalul TV2.

“Suntem destul de siguri că nu a fost obţinută nicio informaţie sensibilă” în urma acestor atacuri, a mai spus ea.

Site-ul Autorităţii Norvegiene de Inspecţie a Muncii a fost indisponibil miercuri, iar presa norvegiană a raportat că s-a aflat printre instituţiile vizate de atac.

“Am văzut recent atacuri similare în alte ţări, deşi niciuna dintre ele nu a raportat vreun impact de durată”, a spus NSM.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.