X

Norvegia: Un avion propulsat electric a fost testat în cadrul planului de electrificare a flotei aeriene interne

Ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Norvegia a călătorit, luni, cu un avion propulsat electric, un zbor de pionierat care face parte din planurile acestei ţări de electrificare a flotei aeriene interne, informează DPA, scrie agerpres.

”A fost o experienţă excelentă să iau parte la acest zbor şi să fiu martor la evoluţia aviaţiei”, a declarat Ketil Solvik-Olsen într-un comunicat.

Citește și : Germania rămâne pe primul loc în ce priveşte numărul cererilor de azil înregistrate în statele UE

Avionul cu două locuri a fost pilotat de Dag Falk-Petersen, director executiv al companiei Avinor care operează aeroporturile din Norvegia.

”La Avinor vrem să demonstrăm că aeronavele electrice există deja pe piaţă şi totodată să susţinem Norvegia să devină o pionieră a aviaţiei electrice aşa cum ţara noastră a fost pioniera maşinilor electrice”, a declarat Falk-Petersen.

Avionul electric poate contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul aviatic norvegian în următorii ani, a adăugat el.

Avinor a încheiat un parteneriat cu unele companii din industria aviatică şi are în plan ca toate cursele interne să fie operate de avioane cu propulsie electrică până în anul 2040.

Pe lângă Guvern, acest proiect este sprijinit de companii aeriene precum Wideroe şi SAS, dar şi de Asociaţia Norvegiană a Sporturilor Aeriene şi de organizaţia de mediu ZERO.

Citește și : Trump ordonă Pentagonului să creeze o „forţă armată spaţială”

Transportul aerian este deosebit de important în Norvegia, o ţară cu relief muntos şi distanţe mari între localităţi, dar cu zboruri interne pe distanţe scurte.

”Reţeaua naţională norvegiană, pe distanţe scurte, este ideală pentru testarea primelor zboruri comerciale (cu avioane) propulsate electric, a căror gamă şi capacitate vor fi limitate”, a mai spus Falk-Petersen.

Aeronava Alpha Electro G2 a fost realizată de Pipistrel, un producător european cu sediul în Slovenia, potrivit postului norvegian NRK care a indicat că organizaţia The Future in Our Hands a salutat acest test.

Tags: avionelectricgaze cu efect de serăKetil Solvik-OlsenNorvegia
Categorii: Diaspora