Norvegia solicită Poloniei să-şi recheme consulul de la Oslo, acuzat de ‘comportament inacceptabil’ faţă de funcţionarii săi

Publicat:

Norvegia a solicitat Poloniei să-şi recheme consulul de la Oslo, căruia îi reproşează un ‘comportament inacceptabil’ faţă de funcţionarii săi, transmite AFP, citând Ministerul de Externe norvegian, scrie agerpres.

‘Putem confirma că Ministerul de Externe a îndemnat Polonia să-l recheme pe consulul polonez’, a declarat luni pentru AFP Per Bardalen Wiggen, purtător de cuvânt al instituţiei.


Citește și : Ancheta din cazul asasinării primarului din Gdansk scoate la iveală detalii halucinante: Șeful companiei de securitate a fost arestat

Aceasta ‘are legătură cu comportamentul său într-un anumit număr de afaceri consulare, mai ales faţă de funcţionari, care nu este compatibil cu rolul său de diplomat’, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a oferi alte precizări.

Conform unor media norvegiene, consulul Slawomir Kowalski era foarte implicat în dosarele unor copii luaţi din familiile lor pentru că ar fi fost supuşi abuzurilor.

Serviciile sociale norvegiene sunt în mod regulat criticate în ţară şi în străinătate pentru o practică în materie considerată intransigentă şi care afectează deseori familii de origine străină.

Solicitarea autorităţilor norvegiene ‘nu are nimic de-a face cu cazurile în care este implicat’ consulul, a comentat Wiggen. ‘Comportamentul său faţă de funcţionari este cel care nu este acceptabil’, a repetat el.

Citește și : UE impune sancțiuni șefului GRU și a altor trei subalterni de-ai săi

‘Sperăm că acest caz nu va afecta bunele noastre relaţii cu Polonia şi cu autorităţile poloneze’, a mai afirmat purtătorul de cuvânt norvegian.

Ambasada şi consulatul Poloniei nu au putut fi contactate pentru comentarii, precizează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos Pentru prima dată în istoria Țărilor de Jos, în prima jumătate a...

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la...

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.