X

Norvegia spune că diplomaţii ruşi expulzaţi încercau să recruteze surse

Cincisprezece diplomaţi ruşi expulzaţi de Norvegia în această săptămână au încercat să recruteze surse, să intercepteze comunicaţiile şi să cumpere tehnologie avansată, a declarat vineri poliţia de securitate norvegiană PST, citată de Reuters, potrivit agerpres

Adevăraţii angajatori ai diplomaţilor sunt serviciile ruse de informaţii GRU, FSB şi SVR, a spus şeful de contrainformaţii PST
Inger Haugland într-o conferinţă de presă.

Citește și:  G7 mustră Elveţia în legătură cu sancţiunile ruseşti

“Acest lucru scade ameninţarea din partea serviciilor secrete ruseşti în Norvegia prin reducerea permanentă a numărului ofiţerilor de informaţii care operează sub acoperire diplomatică”, a mai declarat Haugland despre expulzări.

Decizia Norvegiei marchează cea mai mare expulzare de diplomaţi ruşi din această ţară şi este cea mai recentă dintr-o serie de astfel de măsuri luate de ţările occidentale de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Moscova.

Citește și: Eva Kaili urmează să fie mutată în arest la domiciliu

Rusia a anunţat joi că va răspunde expulzărilor.

Norvegia, membru NATO, are graniţă cu Rusia în Arctica. Ţara şi-a sporit securitatea de la începutul războiului în Ucraina, în special în jurul instalaţiilor sale de petrol şi gaze şi este acum cel mai mare furnizor de gaze al Europei, după scăderea fluxului din Rusia, aminteşte Reuters.

Tags: FSBGRUmoscovaNorvegiarusiaSVR
Categorii: Diaspora