Norvegia va testa pentru COVID-19 persoanele care intră pe teritoriul său începând cu 2 ianuarie

Publicat:

Călătorii care ajung în Norvegia vor trebui să se supună unui test pentru COVID-19 începând cu 2 ianuarie, a anunţat joi guvernul de la Oslo, informează dpa, potrivit agerpres.

Pasagerii vor trebui să fie testaţi cât mai curând posibil la intrarea în ţară, la aeroport sau la alte puncte de trecere a frontierei, cel târziu la o zi după sosire. În caz contrar, se vor aplica amenzi.


Citește și : Irlanda consolidează prezenţa poliţiei sale la frontiera cu Regatul Unit

Copiii cu vârsta sub 12 ani, lucrătorii din domenii esenţiale şi navetiştii transfrontalieri sunt scutiţi de la respectarea acestei cerinţe.

Măsura include, de asemenea, închiderea mai multor puncte de trecere a frontierei mai puţin importante.

Norvegia este foarte îngrijorată de importul de cazuri de persoane contaminate cu noul coronavirus din două motive, a declarat premierul Erna Solberg.

Pe de o parte, există temeri cu privire la focarele de noi tulpini ale virusului despre care se crede că se transmit mai uşor, a spus Solberg.

Citește și : Navalnîi denunţă noua investigaţie a Administraţiei Putin împotriva sa

Pe de altă parte, multe persoane se întorc în Norvegia din ţări în care rata infecţiei este semnificativ mai mare, a adăugat premierul norvegian.

Până în prezent, Norvegia nu a fost foarte grav afectată de pandemia noului coronavirus în comparaţie cu alte ţări din Europa şi are una din cele mai scăzute rate de infectare din Spaţiul Economic European, alături de Finlanda, Islanda şi Grecia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.