Norvegienii sunt sfătuiți să rămâna acasă de Paște

Publicat:

Norvegienilor li se cere să se abţină de la călătorii în vacanţa de Paşte de luna viitoare – fie să renunţe la călătorii în ţară, fie să nu se întoarcă acasă din străinătate pentru a-şi vizita familiile – în lumina creşterii cazurilor de infectare cu coronavirus, informează agenţia germană de presă DPA, potrivit agerpres.

”Numărul de infectări a crescut din nou în ultimele săptămâni, iar variantele mai contagioase ale virusului vor fi în curând predominante”, a declarat prim-ministrul Erna Solberg (foto) marţi în parlament.


Citește și: Misiunea Gărzii Naționale la Capitoliu a fost prelungită

Aceasta a adăugat că aşteaptă să vadă care vor fi efectele restricţiilor mai severe impuse la nivel municipal, înainte de a emite noi reguli la nivel naţional.

În orice caz, măsuri precum interzicerea vânzării alcoolului, limitarea contactelor fizice şi învăţământul la distanţă sunt încă supuse atenţiei, a spus şefa guvernului.

Citește și: Consulul polonez din Belarus a fost EXPULZAT

Potrivit autorităţilor, capitala Oslo a fost în mod deosebit afectată, înregistrând marţi o dublare a numărului cazurilor de infectare faţă de săptămâna trecută.

În Norvegia au fost raportate până acum 76.000 de infectări şi 632 de decese legate de coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.