
Radarul de monitorizare a spațiului aerian va fi operațional în prima jumătate a anului viitor. Despre aceasta a comunicat, în cadru unei conferințe de presă, ministrul în exercițiu al Apărării, Anatolie Nosatîi, transmite agenția Moldpres.
Citește și: Ministrul Prodan își închei mandatul „împlinit și cu mândrie”
„Proiectul continuă – radarul va fi livrat în termenul stabilit. Am început instruirea personalului care îl va opera; aceștia au mers în țara producătoare pentru pregătire. Estimăm că radarul va fi operațional în primul semestru al anului 2026. Este un sistem mult mai performant, care va completa capacitățile noastre de monitorizare”, a declarat Nosatîi.
Ministrul a subliniat, totodată, preocuparea pentru contracararea amenințării reprezentate de drone.
„Dronele sunt utilizate din ce în ce mai frecvent și pot fi periculoase. Am aprobat legislația privind apărarea spațiului aerian, care ne impune dezvoltarea mijloacelor de monitorizare și interceptare. Vom depune toate eforturile pentru ca cetățenii să nu fie în pericol – vom lua măsuri pentru neutralizarea dronelor periculoase”, a adăugat ministrul.
Despre noua strategie militară, șeful de la apărare a explicat că documentul consolidează direcțiile de transformare a forțelor armate.
„Strategia militară este o continuitate a celorlalte strategii naționale și are ca obiectiv principal transformarea și modernizarea Armatei Naționale: crearea unei armate moderne, interoperabile, capabile să-și îndeplinească misiunea de apărare, descurajare și asistență în situații de criză”, a spus Anatolie Nosatîi.
Anatolie Nosatîi a fost numit ministru al Apărării al Republicii Moldova pe 6 august 2021, în cadrul Guvernului condus de Natalia Gavrilița. Ulterior, a continuat mandatul și în Guvernul condus de Dorin Recean.
This post was last modified on 21/10/2025 16:30 16:30