Nou incident în cursul vizitei lui Macron în Olanda; doi manifestanţi au fost reţinuţi

Publicat:

Doi manifestanţi care au perturbat miercuri vizita în Olanda a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, au fost reţinuţi, aceasta fiind al doilea incident care l-a vizat pe liderul francez, informează mediafax.

Doi protestatari – un bărbat şi o femeie – au scandat mesaje specifice Mişcării “Vestele Galbene” în timp ce Emmanuel Macron intra în sediul Universităţii din Amsterdam.


Citește și:  China vrea să ÎNCHIDĂ spaţiul aerian la nord de Taiwan

“Cei doi manifestanţi au fost reţinuţi pentru perturbarea ordinii publice şi pentru că s-au îndreptat în fugă spre preşedinte”, a declarat Lex van Liebergen, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Amsterdam, citat de cotidianul Le Figaro.

Acesta este al doilea incident produs în cursul vizitei lui Emmanuel Macron în Olanda. Marţi, mai mulţi activişti au întrerupt scurt timp discursul preşedintelui Franţei la Institutul Nexus din Haga. “Unde este democraţia franceză?”, au strigat activiştii, denunţând, înainte de a fi evacuaţi din sală, adoptarea prin asumarea răspunderii guvernamentale a noii legi a pensiilor şi nerespectarea standardelor de protejare a climei.

Citește și: Înregistrare video cu decapitarea unui presupus prizonier ucrainean: Volodimir Zelenski denunţă ‘monştrii’ ruşi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.