Noua Constituţie cubaneză va fi ratificată în aprilie

Publicat:

Noua Constituţie a Cubei, aprobată de cetăţeni prin referendumul organizat la finalul lunii februarie, va fi ratificată pe 10 aprilie, transmite EFE, care citează surse oficiale, relatează agerpres.

Preşedintele Parlamentului unicameral cubanez, Esteban Lazo, a confirmat data ratificării, într-o întâlnire cu deputaţii, la Havana, conform publicaţiei Juventud Rebelde.


Citește și: Paul Manafort a fost CONDAMNAT! Ani grei de închisoare pentru fostul şef de campanie al preşedintelui Trump

Totuşi, după ratificare, noua Constituţie, care o va înlocui pe cea din 1976, va intra în vigoare doar după publicarea în Monitorul Oficial al Cubei.

Reforma Constituţiei, supusă la 24 februarie unui referendum, a fost aprobată cu votul a 6,8 milioane de cubanezi (86,85%), în timp ce 706.400 (9%) s-au pronunţat pentru “nu”, potrivit organismului electoral.

Citește și: Giuseppe Conte se opune unui proiect de tunel între Italia și Franța

Vizând să modernizeze Constituţia din 1976, noul text reaminteşte caracterul “irevocabil” al socialismului ca sistem social în insula din Caraibe, dar recunoaşte piaţa, proprietatea privată şi investiţiile străine.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.