Nouă copii au murit în urma exploziei unei mine din Afganistan

Publicat:

Nouă copii afgani au fost ucişi sâmbătă când o mină a explodat pe drumul folosit de aceştia pentru a se întoarce de la şcoală, în nord-estul provinciei Takhar, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Această zonă se află sub controlul talibanilor şi, de când forţele de securitate au lansat atacuri pentru a-i elimina, talibanii au amplasat mine terestre”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al poliţiei regionale, Khalil Asir. “Din nefericire, astăzi, una dintre aceste mine a explodat şi a ucis nouă copii de şcoală primară”, a explicat el. Printre copii, cu vârste între 9 şi 12 ani, se aflau şi patru minori descrişi de Asir drept “o familie talibană”.


Citește și : Turcia ameninţă că va trimite deţinuţii islamiști în ţările de origine

Numărul victimelor civile a crescut la niveluri record în acest an, în pofida eforturilor Statelor Unite şi ale insurgenţilor talibani de a ajunge la un acord de pace. Peste 4.300 de civili au fost ucişi sau răniţi în intervalul iulie-septembrie, o creştere cu 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a anunţat luna trecută Misiunea de Asistenţă a ONU în Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.