
Noua legea cu privire la energia electrică a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Aceasta modernizează esențial cadrul legal național, în concordanță cu acquis-ul comunitar, și introduce o serie de reglementări ce vor stimula concurența, lansarea pieței energiei electrice și cuplarea acesteia cu cea a Uniunii Europene, transmite Moldpres.
Citește și: PVFI Palanca-Maiaki-Udobnoe activează în regim normal
Totodată, noile prevederi vor promova instalarea sistemelor de stocare a energiei, electrificarea economiei și facilitarea participării consumatorilor la piața energiei.
Astfel, legea urmărește să asigure prețuri și costuri ale energiei electrice accesibile și transparente pentru consumatori, un grad ridicat de securitate a aprovizionării cu energie electrică și o tranziție lină către un sistem energetic durabil, cu emisii reduse de dioxid de carbon.
Prevederile documentului vizează extinderea listei de activități supuse licențierii. Este vorba despre activitatea de stocare a energiei, activitatea de trading cu energie și activitatea de agregare.
De asemenea, noua lege va stabili principiile generale de funcționare a piețelor de energie electrică, inclusiv ale celor angro.
This post was last modified on 19/08/2025 14:45 14:45