Nouă oameni au murit în Africa de Sud și opt sunt dați dispăruți după o viitură puternică

Publicat:

Nouă oameni au murit în Africa de Sud și 8 sunt dați dispăruți după ce o viitură a „măturat” credincioșii care participau la o ceremonie religioasă în Johannesburg, informează mediafax.

Unii dintre cei peste 30 de credincioși stăteau pe stânci, în râu, sâmbătă, când un torent de apă s-a revărsat, a declarat un martor.


Citește și: O nouă decizie a justiţiei defavorabilă lui Donald Trump

Pastorul a fost salvat după ce s-a agățat de o creangă de copac în timp ce era luat de apă, a adăugat martorul.

Salvatorii au reluat duminică căutările în râul Jukskei din Johannesburg.

După ce au recuperat 2 cadavre sâmbătă, salvatorii au mai găsit până acum alte 7 cadavre, duminică, a declarat Robert Mulaudzi, purtător de cuvânt al serviciilor de gestionare a situațiilor de urgență din orașul Johannesburg.

Victor Ncube, care participase la slujba de la biserică, a declarat pentru postul local de știri eNCA că a reușit să scoată din râu 5 persoane care fuseseră luate de ape.

Din cele 33 de persoane care participaseră la slujbă, 8 sunt încă de negăsit, spun autoritățile.

Oficialii îi avertizează în permanență pe oameni cu privire la pericolele pe care le prezintă ritualurile de pe malul râului, potrivit AFP/

Citește și: Washingtonul anunţă sancţiuni împotriva a trei oficiali nord-coreeni

“A plouat mult în Johannesburg în ultimele trei luni și majoritatea cursurilor de apă ale râurilor sunt umflate. Locuitorii noștri, în special cei care practică în mod normal acest tip de ritualuri, vor fi tentați să meargă lângă râuri”, a declarat Robert Mulaudzi.

Congregațiile se adună adesea pentru a organiza ritualuri bisericești, inclusiv botezuri, de-a lungul râului Jukskei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Creștere alarmantă a apelurilor la 112 în ultimele zile

Creștere alarmantă a apelurilor la 112 în ultimele zile Numărul apelurilor telefonice la Serviciul 112 a crescut cu 15% în ultimele zile, atingând aproximativ 7...

O unitate a centralei nucleare ruse Rostov a fost oprită în urma unei probleme tehnice

O unitate a centralei nucleare ruse Rostov a fost oprită în urma unei probleme tehnice Una dintre cele patru unităţi ale centralei nucleare Rostov din...

Spitalul raional Cimișlia, echipat cu un sistem de radiografie și radioscopie digitală

Spitalul raional Cimișlia, echipat cu un sistem de radiografie și radioscopie digitală Spitalul raional Cimișlia și-a fortificat capacitatea de diagnostic și tratament prin instalarea unui...

Moldelectrica limitează capacitatea de transfer de energie electrică spre Ucraina

Moldelectrica limitează capacitatea de transfer de energie electrică spre Ucraina Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” informează despre limitarea capacității de transfer a energiei electrice din sistemul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.