X

Nouă persoane arestate în Florida pentru hăituirea şi maltratarea unor exemplare de urşi negri

Nouă persoane au fost arestate în diferite comitate din nordul Floridei (SUA) pentru hăituirea şi maltratarea unor exemplare de urşi negri, în urma postării unor clipuri cu aceste atacuri pe reţelele de socializare, au informat autorităţile locale citate joi de EFE, scrie Agerpres.

Departamentul Fish and Wildlife (FWC) din Florida şi procuroarea statului, Pam Bondi, au anunţat că cei arestaţi amplasau, în mod ilegal, hrană pentru câini, gogoşi, sau alte dulciuri în diferite zone din comitatele Baker, Flagler, Marion şi Union, pentru a ademeni şi captura aceste animale.

Citește și : Maroc: Anchetatorii nu exclud „pista teroristă” în investigaţia privind uciderea a două turiste scandinave

 

“Acuzaţii au folosit apoi haite de câini pentru a urmări şi ataca urşii negri”, după care postau materialele video pe reţelele de socializare, subliniază FWC într-un comunicat.

Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a subliniat că în acest stat “nu există toleranţă faţă de cruzimea împotriva animalelor” şi nici faţă de persoanele responsabile de astfel de “crime atroce”.

La rândul ei, procuroarea statului a considerat “respingătoare şi atroce” aceste acte şi a criticat înregistrarea şi postarea lor pe reţelele de socializare, pentru simplul “divertisment” al acuzaţilor.

Indivizii, şapte dintre ei rezidenţi în Florida, unul în Georgia şi altul în Virginia, au fost arestaţi după un an de investigaţie şi sunt acuzaţi, printre altele, de acte de cruzime împotriva animalelor.

Citește și : Senatori americani îi cer lui Trump să revină asupra deciziei privind retragerea trupelor din Siria

Tags: atacurifloridaFWCRick ScottSUAurşi negri
Categorii: Știrile zilei