Noua propunere britanică privind frontiera irlandeză este pe placul Bruxelles-ului

Publicat:

Noua propunere britanică privind evitarea controalelor extinse la frontiera cu Irlanda după Brexit sunt “un pas în direcţia cea bună” şi “face posibil un compromis”, a declarat joi pentru Reuters o sursă din cadrul UE apropiată de negocieri, potrivit agerpres.

Convorbirile privind Brexitul intră într-o perioadă de două săptămâni care ar urma să ducă la un acord de divorţ al Marii Britanii de UE şi la un plan pentru viitoarele relaţii.


Citeşte şi: Elena Udrea şi Alina Bică au fost ARESTATE în Costa Rica

Evitarea instalării unei frontiere în toată regula între Irlanda, stat membru al UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit este unul dintre subiectele esenţiale de discuţie.

Marea Britanie vrea să reglementeze această frontieră prin intermediul unui acord amplu privind legăturile comerciale cu UE după Brexit. Blocul comunitar susţine că o soluţie de urgenţă – sau “plasă de siguranţă” – este necesară în cazul în care convorbirile comerciale mai cuprinzătoare se soldează cu un eşec sau se prelungesc după părăsirea UE de către Marea Britanie, în martie 2019, şi începerea perioadei de tranziţie de statu quo de până la sfârşitul lui 2020.

Ambele părţi pregătesc concesii pe această temă, potrivit Reuters.

Diplomaţi şi oficiali UE au vorbit despre noua propunere conform căreia Marea Britanie ar fi de acord cu o soluţie “plasă de siguranţă” pe termen nelimitat, ceva ce lipsea în fosta propunere a Londrei respinsă de cele 27 de state UE rămase, în luna iunie.

Însă Marea Britanie ar rămâne la poziţia că, în cazul în care este declanşată “plasa de siguranţă”, Londra ar rămâne în uniunea vamală cu UE. Asta ar însemna ca ambele părţi să aibă aceleaşi tarife externe pentru anumite bunuri, aşa cum se întâmplă în prezent în relaţia UE cu Turcia.

În conformitate cu propunerea britanică descrisă de surse UE, necesitatea controalelor vamale asupra unor bunuri şi produse agricole pe insula Irlanda ar fi astfel înlăturată.

Citeşte şi: Schimb de focuri în Carolina de Sud: Un poliţist a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi de gloanţe – VIDEO

În ceea ce priveşte celelalte tipuri de controale, Marea Britanie ar fi de acord ca ele să fie simplificate şi “lejere” şi să fie efectuate, pe cât posibil, la actuala frontieră, potrivit surselor UE care descriu noua propunere.

“Este un pas în direcţia cea bună şi face posibil un compromis”, a declarat joi pentru Reuters o sursă a UE apropiată de negocieri.

Prim-ministrul irlandez Leo Varadkar ajunge la Bruxelles joi după-amiază pentru a se întâlni cu oficialii UE, notează Reuters. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.