Noua şefă a diplomaţiei franceze efectuează prima sa vizită în Ucraina

Publicat:

Noua şefă a diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, efectuează luni prima sa vizită în Ucraina pentru a transmite ‘solidaritatea Franţei cu poporul ucrainean (…) în faţa agresiunii ruse’, a indicat luni Ministerul de Externe de la Paris, potrivit AFP şi agerpres.

Colonna este demnitarul francez cu rangul cel mai înalt care vizitează Ucraina după începerea agresiunii ruse împotriva acestei ţări, pe 24 februarie.


Citeşte şi: Lavrov dezminte că Putin este bolnav – Black News

Ministrul francez se va întâlni cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba şi cu preşedintele Volodimir Zelenski, ‘pentru a evoca în particular blocarea exporturilor de cereale şi oleaginoase din Ucraina, (măsură) ce implică riscuri reale de insecuritate alimentară’, menţionează un comunicat al Quai d’Orsay.

De asemenea, Catherine Colonna se va deplasa la Bucea, unde au avut loc masacre ale civililor imputate trupelor ruse. Ea va ‘preda material de securitate civilă (autospeciale de pompieri şi ambulanţe)’ autorităţilor ucrainene.

Prima vizită externă a lui Colonna a fost rezervată Germaniei, unde s-a deplasat marţi. Cu acel prilej, şefa diplomaţiei franceze a subliniat că ‘nicio ţară din G7 nu este în război contra Rusiei’, dar a făcut apel la ‘consolidarea suplimentară a sprijinului nostru pentru Ucraina în durată, pe toate planurile’.

Citeşte şi: Uraganul Agatha ameninţă să lovească Mexicul, unde ar putea deveni un ciclon de categoria 3 – Black News

Ea a evocat ideea unei ‘comunităţi politice europene’, proiect prezentat la începutul lunii mai de preşedintele Emmanuel Macron şi care, potrivit acestuia, ar viza ‘crearea unui nou cadru de cooperare ce ar reuni naţiuni europene democratice care aderă la soclul nostru de valori şi care aspiră sau nu să adere la Uniunea Europeană’.

Macron, a cărui ţară asigură până la 30 iunie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a prezentat acest proiect pe 9 mai în faţa Parlamentului European la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei. El afirma atunci că ar fi nevoie de decenii pentru ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană şi sugera că între timp ţara poate face parte dintr-o ‘comunitate politică europeană’ care ar putea include şi Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor Rusia trebuie să îşi majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.