X

Noua Zeelandă a raportat 24 de noi infectări

Noua Zeelandă a raportat duminică 24 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în creştere uşoară faţă de cele 20 de cazuri raportate sâmbătă, înregistrând un prim semnal în creştere faţă de ultimele câteva zile în care trendul infecţiilor a fost descrescător, în contextul în care cel mai mare oraş neozeelandez, Auckland, aşteaptă decizia autorităţilor cu privire la o eventuală ridicare graduală a restricţiilor dure, de tip lockdown în care se află, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Toate noile cazuri au fost raportate la Auckland, un oraş cu aproximativ 1,7 milioane de locuitori ce se află în regim de lockdown de nivel 4 încă de la jumătatea lunii august.

Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

Guvernul premierului Jacinda Ardern urmează să anunţe luni dacă nivelurile de alertă pentru Auckland şi restul ţării vor fi modificate.

Până la sfârşitul acestei săptămâni Noua Zeelandă se afla pe calea de a elimina cel mai recent focar, ce a izbucnit la jumătatea lunii august şi a infectat 1.050 de persoane cu varianta Delta a coronavirusului.

Directorul departamentului de sănătate publică, Caroline McElnay, a declarat că oficialii din domeniul sanitar sunt “optimişti în mod prudent” cu privire la menţinerea sub control a acestui focar.

Noua Zeelandă nu s-a confruntat cu cazuri de infectare timp de mai multe luni, până la apariţia focarului de la jumătatea lunii august. Conform datelor oficiale, bilanţul pandemiei în această ţară este de peste 3.700 de infecţii confirmate şi 27 de decese.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

 

Tags: AucklandJacinda ArdernlockdownNoua Zeelanda
Categorii: Știrile zilei