Noua Zeelandă declară stare de ‘urgenţă climatică’

Publicat:

Prim-ministrul neozeelandez Jacinda Ardern a declarat miercuri, în faţa Parlamentului, stare de “urgenţă climatică”, subliniind necesitatea unei acţiuni rapide în acest domeniu în beneficiul generaţiilor viitoare, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Există o ameninţare la adresa vieţii, o ameninţare pentru bunuri, şi situaţii de urgenţă privind securitatea civilă”, a declarat lidera de centru-stânga. “Dacă nu reacţionăm la schimbările climatice, vom continua să avem aceste urgenţe pe coastele ţării noastre”.


Citeşte şi: Riadul respinge orice implicare în asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh

“Votaţi în favoarea acestei declaraţii, staţi de partea bună a istoriei, faceţi parte din soluţia pe care trebuie să o aducem colectiv generaţiei următoare”, a îndemnat ea.

Parlamentarii au adoptat declaraţia de urgenţă, în mare măsură simbolică, cu 76 de voturi pentru şi 43 împotrivă.

Parlamentul britanic a devenit, la 1 mai 2019, primul din lume care a declarat “urgenţă ecologică şi climatică”, urmat de Irlanda.

Potrivit The Climate Mobilisation, un lobby american ce promovează aceste declaraţii, o duzină de parlamente au făcut acelaşi lucru, la fel ca şi 1.800 de comunităţi locale din întreaga lume.

Pentru Partidul Naţional neozeelandez (opoziţia de centru-dreapta), această declaraţie poate dăuna, “făcându-i pe oameni să creadă că s-a întâmplat ceva, când de fapt nu este cazul”, a declarat lidera sa, Judith Collins, la Radio New Zeeland. “Acest lucru este destul de fals şi înşelător”, a notat ea.

Noua Zeelandă se numără printre ţările care s-au angajat să atingă obiectivul neutralităţii carbonului pentru gazele cu efect de seră până în 2050. Ţara, care are mai puţin de cinci milioane de locuitori, s-a angajat să producă energie 100% regenerabilă până în 2035.

Guvernul Jacindei Ardern, care a făcut campanie pe probleme de mediu înainte de a ajunge la putere în 2017, este totuşi acuzat de unii că nu face suficient pentru a consolida reputaţia “verde” a ţării.

Citeşte şi: Directorul Frontex se apără în faţa europarlamentarilor

Grupul Climate Action Tracker – care evaluează angajamentele principalelor ţări emitente de gaze cu efect de seră – consideră că politicile climatice ale Noii Zeelande sunt “insuficiente” pentru a-şi atinge obiectivele în cadrul acordului de la Paris privind schimbările climatice din 2015.

Greenpeace, la rândul său, notează că obiectivul neutralităţii carbonului pentru 2050 nu se referă la metan, una dintre principalele surse de emisii de gaze cu efect de seră ale ţării, pentru a păstra un sector agricol vital pentru Wellington.

“Când casa este în flăcări, nu serveşte la nimic să declanşezi alarma dacă nu te lupţi cu focul”, a criticat una dintre reprezentantele sale, Kate Simcock.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024 Tenismanul spaniol Rafael Nadal figurează pe lista participanţilor la ediţia din acest an a US...

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi Guvernul a aprobat...

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.