Noua Zeelandă interzice donaţiile externe pentru partide şi propaganda electorală anonimă

Publicat:

Noua Zeelandă va interzice marile donaţii din străinătate pentru partide şi candidaţi, precum şi propaganda electorală anonimă, pe fondul temerilor că Beijingul va încerca ingerinţe în alegerile de anul viitor, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Riscul unei interferenţe externe la alegeri (din oricare ţară) este un fenomen internaţional în creştere şi care poate lua diverse forme, inclusiv donaţii. Noua Zeelandă nu este imună la aceste riscuri”, a explicat marţi ministrul Justiţiei, Andrew Little, într-un comunicat.


Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la Jakarta! Doi oameni au fost răniţi – FOTO

Proiectul de lege prezentat marţi de guvern, care beneficiază de sprijinul opoziţiei şi este în procedură de urgenţă, va limita donaţiile la 50 de dolari NZD (32,5 dolari USD sau 29,4 EUR).

Noua legislaţie va cere totodată candidaţilor şi partidelor să se asigure că donaţiile care depăşesc acest plafon nu provin din exterior.

Ministrul laburist a amintit că state precum Australia, Canada şi Regatul Unit deja au legiferat şi limitat donaţiile anonime sau străine.

Little, care nu a menţionat explicit China ca ameninţare, a punctat că un raport recent al guvernului canadian a relevat că jumătate din ţările democratice dezvoltate care au organizat alegeri au fost ţinta unor ameninţări cibernetice în 2018, o tendinţă care creşte de 4 ani.

Acest raport al serviciilor de informaţii canadiene indică faptul că Partidul Comunist din China vizează elita antreprenorială, politică şi intelectuală din Noua Zeelandă şi că abordarea agresivă a companiilor, universităţilor şi centrelor de cercetare caută să influenţeze activităţile şi să aibă acces la informaţiile acestora.

De asemenea, noua legislaţie va extinde cerinţele cu privire la propaganda electorală online în sensul includerii datelor de identificare (nume, adresă), cu scopul de a evita difuzarea de informaţie falsă şi anonimă.

Citeşte şi: SUA ameninţă Franţa cu noi taxe vamale

“Va fi interzisă propaganda anonimă online care urmăreşte să interfereze cu democraţia noastră. Dacă cineva doreşte să facă publicitate online, va trebui să se identifice în acelaşi mod care se aplică publicităţii într-un ziar”, a precizat ministrul.

Măsura vine pe fondul temerilor asupra influenţei chineze în creştere în regiunea Pacificului şi a suspiciunilor că Beijingul a încercat să spioneze şi să se interfereze în Australia.

China a negat întotdeauna acuzaţiile argumentând că astfel de suspiciuni fac parte din mentalitatea Războiului Rece.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.