Noua Zeelandă investighează decesul unei femei după vaccinarea sa cu Pfizer

Publicat:

 Autorităţile neozeelandeze au informat luni că investighează decesul unei femei, primul care intervine după administrarea vaccinului companiei Pfizer, aparent drept consecinţă a inflamării miocardului, sau miocardită, un efect secundar neobişnuit al acestui vaccin, relatează EFE, potrivit agerpres.  

“Cazul a fost deferit medicului legist. Cauza decesului nu a fost determinată. Comisia Independentă pentru Supravegherea Securităţii Vaccinurilor împotriva COVID-19 (CV-IBSM) consideră că miocardita a fost provocată probabil de vaccinare”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Sănătate neozeelandez.


Citește și : Uraganul Ida a lovit coastele Lousianei cu o viteză a vântului de 240 km/h

CV-IBSM a explicat că femeia, a cărei vârstă nu a fost specificată, suferea şi de alte probleme medicale, care ar fi putut avea influenţă asupra decesului său, subliniind că beneficiile vaccinării cu serul de la Pfizer reprezintă un risc mai mic pentru sănătate decât îmbolnăvirea cu COVID-19 şi problemele de sănătate asociate, inclusiv miocardita.

În iulie, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat “o posibilă legătură” între vaccinurile anti-COVID-19 bazate pe ARNm, de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, şi mai multe cazuri rare de miocardită şi pericardită dezvoltate după vaccinare, astfel încât vor fi incluse ca efecte secundare în prospect.

Miocardita reprezintă o inflamaţie a muşchiului inimii, iar pericardita o inflamaţie a membranei din jurul inimii. Simptomele acestora pot varia, însă includ în mod frecvent dificultăţi de respiraţie, palpitaţii şi dureri în piept.

Noua Zeelandă a administrat vaccinul de la Pfizer în schemă completă unui număr de 1,2 milioane de adulţi dintre cei peste 5 milioane de locuitori ai ţării şi doreşte să încheie campania de imunizare a populaţiei la sfârşitul acestui an.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Cu peste 3.263 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 26 de decese de la începutul pandemiei, guvernul premierului Jacinda Ardern luptă împotriva izbucnirii unui focar cu varianta Delta a coronavirusului care a determinat impunerea unui lockdown până cel puţin la 31 august.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.